De vreo două decenii colecţionez ilustrate vechi. Am adunat tot soiul din imagini din toată lumea cu locuri, oameni şi obiceiuri. Printre ele şi câteva vederi datând de pe la începutul secolului XX, din vechea capitală a sultanilor: Istanbul. Numai că, surpriză, pe unele scrie Constantinopol, iar pe altele Istanbul. Mânat de curiozitate, am început să caut să aflu de ce până în secolul XX exista Constantinopolul şi apoi, brusc, toată lumea a uitat de el rămânând doar Istanbulul.

Vintage-Turkey-Pc-Constantinople-Le-Pont-De-Karakeuy

Oraşul de malurile Bosforului are o istorie lungă. Singura metropolă situată pe două continente îşi face intrarea în istorie în secolul VII i. Hr. Legenda spune că a fost ridicat de coloniştii greci plecaţi din Megara. Aceştia erau conduşi de un oarecare Byzas, aşa că au denumit aşezarea Byzantion. Fapt mai puţin cunoscut, intrat în stăpânirea romanilor, oraşul va fi redenumit Antonion, în cinstea lui Antoninus Pius care era tatăl adoptiv al lui Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121 – d. 17 martie 180). Importanţa oraşului creşte şi în secolul IV îl întâlnim sub denumirea de Nova Roma (Noua Romă). Din anul 330, oraşul capătă numele împăratului Constantin cel Mare, Constantinopol (în greacă Κωνσταντινούπολις)

Îşi va schimba stăpânii în mai multe rânduri. Va trece în mâinile latinilor care îl cuceresc în 1261, apoi ale în bizantinilor şi în cele din urmă, în ale otomanilor care îl ocupă în 1453. Nimănui nu-i va trece prin minte să îi schimbe denumirea. Otomanii îl numeau în documente, fie Kostantiniyye, o adaptare mai formală a originalului Constantinopol, fie Istanbul.

La vremea când era proclamată Republica Turcia, la 13 octombrie 1923, se amplificaseră şi sentimentele naţionaliste ale turcilor. Falnicul imperiu de odinioară este acum o amintire şi însăşi fiinţa statală a turcilor este ameninţată. Ciuntită în ultimele secole şi despuiată de toate posesiunile sale dobândite prin forţă, de-a lungul veacurilor, naţiunea turcă are nevoie să se redefinească, să se regrupeze, să reacţioneze. O va face într-un mod violent, de exemplu prin genocidul împotriva armenilor de la începutul secolului XX, când o întreagă populaţie este masacrată şi împinsă să plece pentru a purifica etnic teritoriile de care turcii vor să fie siguri că nu le vor pierde prin cine ştie ce nou capriciu al istoriei. Ofensiva lor se îndreaptă împotriva oricui le poate ameninţa identitatea. În acest context se explică redenumirea oficială a vechiului oraş. Denumirea care amintea de trecutul bizantin trebuia uitată. Guvernul turc va începe din 1923 să se opună în mod oficial utilizării denumirii de Constantinopol în alte limbi. Constantinopol va deveni oficial Istanbul la data de 28 martie 1930.

Şi acum să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ce s-ar întâmpla dacă mâine Germania ne-ar soma pe toţi să nu îl mai numim pe cetăţeanul său german (denumire dată de latini) sau tedeschi (cum le zic italienii) sau nemet (cum îi denumesc ungurii de unde am preluat noi cuvântul neamţ) şi să îi zicem deutsch (cum se autodenumesc ei)?

Să revenim însă la Istanbul. Ceea ce este cel mai caraghios este semnificaţia numelui primit de vechea reşedinţa a împăraţilor bizantini. Potrivit istoricului Neagu Djuvara, după cucerirea Constantinopolului, turcii au permis populaţiei greceşti să revină în oraş. Ţăranii greci din jurul oraşului au fost lăsaţi să-şi vândă marfa, să aprovizioneze, să hrănească noua populaţie turcească de funcţionari, ostaşi, meseriaşi şi negustori. Când vameşul turc care îi controla întreba unde se duc, aceştia răspundeau în greacă: „Is tin polis”, adică, „mă duc în oraş”. Şi uite aşa, turcului i-a intrat în cap că oraşului îi zice Istanbul.

Naţionalismul feroce care a a făcut din Balcani butoiul cu pulbere al Europei şi de care suferă nu numai turcii, dar mai toate popoarele din vechiul imperiu otoman, a făcut ca Cetatea lui Constantin (Konstantinoupolis) să devină Merg în oraş (Istanbul).

de Voicu Hetel