220px-Victor_HugoO anecdotă, nu ştiu cât de adevărată, pe care am auzit-o în mai multe rânduri, dar cu personaje diferite şi pe care mă grăbesc să v-o împărtăşesc şi vouă sună cam aşa: Victor Hugo termină lucrul la manuscrisul celebrului său roman „Mizerabilii”. Trimite opera editorului împreună cu un bilet pe care nu scria decât „?”. Răspunsul care vine e şi el pe măsura întrebării : ”!”.

***

Pe când călătorea în afara Franţei, Hugo este oprit de jandarmi pentru controlul vamal. În timp ce i se completează formularul de trecere, vameşul îi pune întrebările standard.

- Cu ce va ocupaţi?

- Scriu, răspunde Hugo.

-V-am întrebat prin ce mijloace vă câştigaţi existenţa, insistă funcţionarul.

-Cu pană, replică scriitorul încurcat.

Iar vameşul notă conştiincios în formularul său: Victor Hugo, negustor de pene.

***

Un tânăr poet i-a spus într-o zi lui Hugo:

- Înainte de a muri aş vrea să las în urmă ceva util, curat şi totodată mare!

După ce şi-a aruncat ochii asupra operei tânărului, Hugo l-a sfătuit cu candoare:

- Dragă prietene, dacă vrei să faci ceva cu adevărat util, curat şi mare, nu e deloc greu. Apucă-te şi spală… un elefant!

***

În tinereţe, Victor Hugo mergea zilnic la un frizer parizian ca să fie bărbierit. Ca toţi bărbierii, şi acesta era peste măsură de guraliv. Într-o zi, pe când îl rădea ca de obicei pe Hugo, frizerul zise:

- Aţi auzit? În curând vine sfârşitul lumii. Savanţii spun că pe 1 ianuarie vor dispărea animalele, apoi, pe 3 ianuarie vor pierii toţi oamenii.

La care Hugo răspunse:

- Nu mă speria! Cine o să mă mai radă pe mine pe 2 ianuarie?

***

Se povesteşte că într-o zi, Victor Hugo a primit o scrisoare care avea scris la rubrica destinatar: “celui mai mare poet al epocii”. Modest, acesta a considerat că cel care ar trebui să o primească este Lamartine, aşa că a redirecţionat epistola. Lamartine a citit, la rândul său, cele scrise pe plic şi a considerat că adevăratul destinatar este Hugo. Nu ştim cine a deschis-o până la urmă şi nici ce era scris în mesaj.