Despre povestea numelui lui Caius Iulius Caesar[1] sau Cezar cum îl găsim în unele scrieri am mai scris. Despre legătura dintre Cezar şi cezariană găsiţi un articol interesant aici. Personalitatea lui Cezar a fost atât de influenţă şi amprenta sa atât de puternică încât, conducătorii multor ţări aveau să fie numiţi după el. În Bulgaria sau Rusia avem ţarul, în Germania, kaiser-ul. Acum aş vrea să vă povestesc despre cum a evoluat acest nume de-a lungul timpului devenind o titulatură oficială.

Gaius_Julius_Caesar_(100-44_BC)După moartea lui Caesar, ucis de conspiratori, în 44 i.Hr. numele său devine un titlu care îl desemnează pe împărat, echivalent cu cel de “august” pe care îl avusese urmaşul său, Octavian Augustus[2]. După Tiberius şi Caligula, membri ai aceleiaşi ginţi ca şi Caesar, deci îndreptăţiţi să fie numiţi cezari, a venit Claudius din cu totul altă familie care şi-a luat acest cognomen şi de la el toţi ceilalţi împăraţi.

În timpul lui Diocleţian, în cadrul sistemului tetrarhiei, titlul se subordonează celui de august. Imperiul era condus de doi împăraţi numiţi auguşti şi doi co-împăraţi numiţi cezari. Constantin cel Mare desfiinţează tetrarhia iar cezar intră ca denumire în titulatura imperială. Este înfiinţată şi o demnitate cu numele de cezar dar fără o funcţie anume. Dacă vreţi putem spune că cezar devine echivalentul unui prinţ pentru că aşa sunt numiţi fiii împăratului. Dacă în Franţa medievală moştenitorul tronului era numit delfin, în Bizanţ acesta se numea cezar. Apoi titlul îl primesc şi ginerii împăratului dar şi alţi membri de sex masculin ai familiei imperiale. Până la sfârşitul secolului al XI-lea cezar era cea mai înaltă demnitate în stat. După venirea pe tron a dinastiei Comnenilor, titlul îşi mai pierde puţin din importantă. Alexios Comnenul creează pentru fratele său Isaac Comnenul titlul de sebastocrator[3] care se plasează imediat în spatele celui de împărat. Sub Manuel Comnenul apare titlul de despot[4] şi cezarul mai pierde o treaptă în ierarhie. Un oarecare Dobrotici avea să devină mai târziu despot peste ţinutul pe care în vechime romanii îl numeau Scythia Minor şi după numele său provincia va fi redenumită Dobrogea. Să revenim însă la cezar. La începutul secolului al VIII-lea, chaganul bulgar primea şi el titlul de cezar rezervat până atunci doar familiei imperiale. După creştinarea bulgarilor, sub Boris, suveranii acestora preiau acest titlu sub forma de ţar şi astfel cezarul îşi face intrarea în întreagă lume slav-ortodoxă.

În apusul Europei după o lungă perioada de întuneric urmează renaşterea carolingiană. Stilul imperial roman apare din nou şi după moartea lui Carol cel Mare împăraţii Sfântului Imperiu Roman, teritoriu ce îngloba şi Roma s-au autodenumit kaiseri. Titlul l-au păstrat şi monarhii austro-ungari[5] până la sfârşitul primului război mondial.

 

Bibliografie

Stelian Brezeanu, Istoria Bizanţului şi a Europei medievale sud-estice, Universitatea creştină Dimitrie Cantemir, 1997

Jean Claude Fredouille, Dicţionar de civilizaţie română, Univers Enciclopedic Gold, 2012



[1] În tradiţia romană, copilul primea trei nume. Primul era cel de botez, al doilea cel al ginţii din care provenea şi al treilea era un cognomen sau un supranume care să-l distingă de alţii.

 

[2] Octavian Augustus fusese numit la naştere Gaius Octavius şi i s-a adăugat supranumele de Thurinus. După adoptarea sa postumă de către Iulius Cezar (44 i.Hr.), el a luat numele acestuia şi a devenit Gaius Iulius Caesar Octavianus

 

[3] Titlu acordat rudelor apropiate ale împăratului şi mai ales fraţilor, introdus de Alexios Comnenul care îşi va păstra importanţă până la sfârşitul imperiului. Cuvântul este format prin alăturarea titulaturilor de sebastos şi autocrator.

 

[4] Despot apare prima dată menţionat în timpul lui Justinian care îşi adaugă acest titlu cu semnificaţia de domn şi stăpân, cerând supuşilor să i se prosterneze până la pământ. Manuel Comnenul îi acordă titlul lui Bela-Alexios ginerele şi moştenitorul sau. Ulterior este acordat şi altor membri ai familiei. Sub dinastia Paleologilor, titlul este acordat şi altor personaje importante din imperiu dar şi conducătorilor unor provincii.

 

[5] Monarhii Imperiului Austro-Ungar (1804—1918) au fost membri ai dinastiei Habsburg, dinastie care dăduse şi toţi împăraţii Sfântului Imperiu Roman încă din 1440. Şi monarhii austro-ungari au adoptat titlul de „kaiser”.