Povestea tabloului pierdut al lui Rembrandt reprezintă o pagină uitată a istoriei noastre. S-a scris puţin în epocă pe acest subiect iar în anii comunismului se făcea rar referire la monarhie şi la Casa regală, că şi cum aceasta nu ar fi existat. Peste acest subiect puţin investigat de istorici am dat cu totul întâmplător admirând un tablou al lui Rembrandt Harmensz van Rijn (1606 – 1669). Aflată în Muzeul Naţional de Artă, Departamentul de Artă Europeană opera artistului olandez intitulată “Haman implorînd mila Estherei” este o pictură religioasă în stil baroc din a doua jumătate a secolului al XVII-lea (1665 probabil). În colecţia muzeului a ajuns în 1948 când autorităţile nou instalate de Moscova au confiscat (naţionalizat printr-un act al Consiliului de Miniştri) colecţia de tablouri aflată în Castelul Peleş. Tabloul este fără îndoială una dintre cele mai valoroase opere de artă aflate în patrimoniul statului român, constituind pandantul unui alt tablou al lui Rembrandt aflat la Muzeul Ermitaj. Nu voi vorbi despre compoziţie sau despre subiectul inspirat din Vechiul Testament (Estera 2:7).

rembrandt198

Haman implorînd mila Estherei

Cu puţin noroc lângă această operă fabuloasă ar fi stat astăzi şi perechea sa. Este vorba despre un al doilea tablou pictat de Rembrandt şi aflat tot în colecţia particulară a regelui Carol I (1866-1914). Realizat în stil baroc şi tot de inspiraţie religioasă, tabloul era intitulat “Botezul Sfântului Mauriciu”. Singurele informaţii consistente despre acesta ne provin din catalogul realizat de bibliotecarul regelui Carol I, Leo Bachelin publicat la Paris, la editorul Braun, într-o ediţie luxoasă. Aici se aflau reunite toate piesele importante aflate în colecţia regelui de la reşedinţele sale de la Sinaia şi Bucureşti. Colecţia lui Carol I provenea în principal din achiziţionarea în bloc a unui mare număr de piese din colecţia conţilor de Bamberg. Acest Bamberg îndeplinise funcţiile de consul al Germaniei la Genova şi Paris. Colecţionar împătimit, acesta reuşise să adune de-a lungul anilor o colecţie de tablouri extrem de valoroasă. Achiziţionase o parte din Galeria spaniolă a lui Louis-Philippe d’Orleans, opere din colecţiile nu mai puţin vestite ale Mareşalului Soult şi ale Marchizului de Las Marismas.

colectia-regala-de-pictura-8-728

Botezul Sfântului Mauriciu

Marele nostru ghinion este că “Botezul Sfântului Mauriciu” împodobea una dintre încăperile castelului Foişor din Sinaia. Foişorul era una dintre reşedinţele favorite ale lui Carol II. Castelul inaugurat înaintea Peleşului a servit ca reşedinţă lui Carol I şi Elisabetei. Câţiva ani mai târziu, Ferdinand şi regina Maria locuiseră şi ei acolo înaintea inaugurării Pelişorului. În 1932, după Restauraţie, noii locatari se numeau Carol Caraiman şi Elena Lupescu. La Foişor se dădeau chefuri monstruoase şi se organizau maratoane de poker toată noaptea la care participau membrii camarilei regale. În însemnările lui Carol din 1937 sunt consemnate chiar de el aceste întâlniri. E drept, jurnalul e din 1937.
18 martie: „partida de pocher cu Urdăreanu, cu Max/Auschnitt/şi Malaxa”.

21 martie: „la joc/de pocher/Gavrilă/Marinescu,/Max Auschnitt şi Urdăreanu”.

29 martie: „joc de pocher cu Max, Ghandi şi Urdăreanu”.

29 aprilie: „După masă la Duduia/pocher cu Urdăreanu, Max şi Nicu Condeescu”.
Pentru cine are curiozitatea să îi parcurgă însemnările trebuie spus că va mai găsi multe astfel de notiţe şi în anii următori. Participanţii la aceste jocuri ştiau foarte bine că este indicat să piardă pentru a capta bunăvoinţa suveranului şi a-şi asigura astfel contracte avantajoase cu statul. Dar să revin la anul 1932. Gurile rele spun că într-o noapte regele şi amicii săi, după ce au băut vârtos, au vărsat din neatenţie o sticlă de băutură pe covor. Şi tot din neatenţie, unul dintre invitaţi, ori poate chiar suveranul, a scăpat pe jos un chiştoc aprins. Castelul Foişor a fost cuprins de flăcări, în incendiu arzând mai multe opere valoroase. Cea mai importantă piesă era însă Rembrandtul despre care tocmai am vorbit. Foişorul a fost reconstruit între anii 1932-1933 pentru ca începând cu anii 60 să fie extins şi modernizat din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Bibliografie

Al Busuioceanu, Colecţia regală de pictură în Boabe de grâu Revista de cultură, nr 5, mai 1932
Carol II, Însemnările zilnice, Casa de editura si presa Sansa srl, Buc., 1996
Ion Frunzetti, Capodopere ale lumii în muzeele româneşti, Almanah Ştiinţă şi tehnică 1968, pag.136-144

de Voicu Hetel