În ultimii ani, mai ales mediul online dar şi numeroase publicaţii şi edituri obscure au dezlănţuit o adevărată ofensivă propagandistică în rescrierea istoriei naţionale. Pornind de la scrieri de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX au apărut tot soiul de teorii fanteziste şi revizioniste cu privire la civilizaţia daco-romană. Nu voi intra în amănunte cu privire la toate acestea, ci mă voi opri doar la câteva consideraţii pe marginea monumentului de la Adamclisi.

scan0014

Descrierea monumentului

Tropaeum Traiani este un monument ridicat de romani după cucerirea Daciei, cel mai probabil în anul 109. Înainte de restaurare, acesta mai cuprindea doar câteva dintre pietrele paramentului şi emplecton format din piatră şi mortar de var. Acesta se află situat în sud-vestul Dobrogei pe raza satului Adamclisi, pe o coamă de deal la 161 m. Având o înălţime în antichitate de circa 40 m, era impunător şi vizibil de la o distanţă foarte mare. Scopul său era acela de a aminti jertfa ostaşilor romani căzuţi în luptele cu barbarii dar şi un avertisment pentru aceste populaţii.

Până în anul 1977 când monumentul a fost refăcut după planurile schiţate de arheologi, din Tropaeum Traiani mai rămăsese în picioare doar un nucleu de piatră cu un diametru de 31 m şi o înălţime de 12 m.

Acesta era alcătuit dintr-un cilindru (tambur), acoperişul cu solzi de piatră, două prisme hexagonale suprapuse şi trofeul propriu zis. O scară cu şapte trepte înconjoară Tropaeum Traiani. Deasupra ultimului rând există o platfoma de la a cărei margine interioară pornea în sus, un soclu profilat, susţinând placajul corpului cilindric. Acest corp era placat în partea superioară cu metope[1] , iniţial în număr de 54, din care s-au păstrat întregi 49. Dintre acestea, 48 se află în ţara noastră la muzeu iar una la Istambul. Alte 5 s-au păstrat fragmentar. Acestea au fost cioplite în calcar de Deleni şi înfăţişau scene din timpul luptelor şi din viaţa locuitorilor zonei. În partea superioară a cilindrului erau amplasate creneluri în număr de 26 din care s-au păstrat 22 pe care sunt înfăţişaţi prizonieri legaţi de câte un copac. Pe metope, chipul împăratului Traian apare de cel puţin cinci ori. Cele mai multe dintre piesele sculptate, inclusiv acelea care alcătuiesc vârful trofeului au fost descoperite în preajmă, în timpul săpăturilor lui Grigore Tocilescu.

Metopa reprezentand trei stegari in mars

Metopa reprezentand trei stegari in mars

În centrul construcţiei există un turn prismatic cu secţiune patrulateră, cu laturi inegale, zidit din blocuri mari de piatră fasonată. Pe două din feţele sale era montată simetric în dublu exemplar, inscripţia din timpul lui Traian dedicată zeului Marte[2] , în amintirea victoriei. Trofeul propriu-zis era fixat pe acest turn, la baza căruia se aflau trei statui colosale, una cu un dac în picioare şi celelalte înfăţişau două femei dace şezând.

În 1977, monumentul a fost restaurat la formă şi dimensiuni relativ apropiate de cele originale, prin îmbrăcarea cu copii executate după piesele descoperite la faţa locului. Originalele se află la muzeul local.

Inainte de restaurare

Inainte de restaurare

Tot aici, la Adamclisi, se află ruinele cetăţii Tropaeum Traiani, la circa 1500 m şi ale aşezării civile cu acelaşi nume. În partea de nord est se află temeliile unui altar funerar de formă pătrată din care s-au păstrat foarte bine cele şase trepte. Pe pereţii altarului se aflau scrise numele soldaţilor romani în cinstea cărora fusese ridicat monumentul. Tot în preajma se află şi un mausoleu.

Primele cercetări

Denumirea localităţii Adamclisi provine din alăturarea a două cuvinte turceşti : “Adam” şi “Kilise” care înseamnă “Biserica omului”. Dacă turcii care au stăpânit Dobrogea ştiau sau nu ce semnifică monumentul e greu de spus. Numele pe care l-au dat aşezării ne face să credem că habar n-aveau. O legendă spune că un paşă turc ar fi fost primul arheolog amator interesat de istoria locului. Acesta ar fi adunat pietrele cu reliefuri care acopereau monumentul, iar pe una dintre cele mai bine conservate a trimis-o sultanului la Constantinopol. Aceasta poate fi admirată şi azi fiind expusă în palatul Topkapî. Curiozitatea turcului nu s-a oprit însă aici. Convins că în interiorul construcţiei trebuie să mai fie vreo cameră secretă şi niscaiva bogaţii, s-a gândit să caute o cale de intrare. Cea mai eficientă metodă de a afla ce se ascunde în interior era să facă o gaură. Şi este exact ceea ce au făcut turcii: au făcut săpături arheologice cu tunul. Bineînţeles că n-a obţinut mare lucru…  Îndârjit, paşa a pus să se sape din vârf către baza o galerie de mină. Minerii au săpat până sub talpa construcţiei negăsind nimic altceva decât emplecton format din bolovani şi mortar. Abia atunci au renunţat turcii la cercetări.

Un alt personaj interesat de Tropaeum Traiani a fost mareşalul von Moltke[3] . Germanii şi otomanii erau în relaţii foarte bune, între ei existând la vremea aceea o convenţie politico militară. Mareşalul fusese trimis ca ofiţer instructor pentru trupele turceşti, în anul 1837. În drum spre Constantinopol, acesta trece şi pe la Adamclisi unde face câteva însemnări care ni s-au păstrat.

Primul, hai să-i spunem român, interesat de monument a fost principele Mihai Şuţu care era însă de origine fanariotă. Acesta avea o casă la Constanţa şi astfel a aflat de existenţa ruinelor de la Adamclisi, localitate aflată la circa 60 km de reşedinţa sa. El avea să publice un articol în care semnalează existenţa acestora.

În 1860 apare o lucrare a medicului şi naturalistului german C. W. Wutzer profesor la Universitatea din Bonn în care este prezentat şi monumentul, precum şi unele legende locale. Autorul descrie câteva piese de basorelief care s-au pierdut, din păcate. Este foarte posibil să zacă pe cine ştie unde, uitate sau să se afle în colecţii particulare.

Printre cei care au mai scris despre trofeu se numără K. F. Peters care la 1867 face o schiţa a monumentului aşa cum arăta la momentul respectiv şi inginerul francez Jules Michel.

Primul istoric serios interesat de Adamclisi a fost Grigore Tocilescu. Profesor universitar, director al Muzeului Naţional de Antichităţi, senator al României, poate fi considerat drept unul dintre animatorii cercetării arheologice de la noi. Acesta avea să întreprindă mai multe campanii de cercetare în ani diferiţi, pe o perioada de 8 ani. Prima are loc în anul 1882. La primele săpături este singur şi procedează fără prea multă rigoare. Doar la ultima cercetare, desfăşurată în anul 1890, Tocilescu este însoţit de doi savanţi străini, din Imperiul Austro-Ungar. Aceştia sunt arhitectul George Niemann, profesor la Academia Artelor Plastice din Viena care fusese asistentul lui Dopfeld la Micene şi în Anatolia şi Otto Bendorf, un reputat specialist în istorie antică, care îndeplinea funcţia de profesr de arheologie la Universitatea din Viena. În aceste campanii va degaja nucleul central al monumentului.

Reconstituirea lui A. Furtwangler (1903)

Reconstituirea lui A. Furtwangler (1903)

Tropaeum Traiani – Cine şi de ce l-a construit?

scan0002

Fragment dintr-o meduza din trunchiul trofeului

Teoria acceptată de majoritatea istoricilor serioşi spune că monumentul de la Adamclisi comemorează una dintre bătăliile date de împăratul Traian împotriva dacilor la începutul secolului II d.Hr. Principalul motiv pentru care s-a ajuns la această concluzie este acela că a fost descoperită la faţa locului o inscripţie din care reiese clar că edificiul era închinat zeului Marte Ultor (Răzbunătorul) şi în care este menţionat “împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian”.

Traian  poartă după cum se ştie două războaie pentru cucerirea Daciei În timpul primului desfăşurat între anii 101-102 pe lângă luptele de la Tapae şi din Munţii Orăştiei au avut loc ciocniri şi în Dobrogea. În timp ce grosul unităţilor romane se pregăteau să cucerească salba de cetăţi a lui Decebal, alte triburi dacice ajutaţi de buri şi sarmaţi trec Dunărea atacand Dobrogea. Garnizoanele romane sunt atacate iar dacii şi aliaţii lor avansează pe malul drept al fluviului distrugând totul în cale. Ei speră să reducă astfel presiunea exercitată de Traian. Împăratul realizează că liniile sale de comunicaţie pot fi întrerupte iar el atacat din două părţi. Lasă o parte din armata în Dacia şi cu restul legiunilor trece Dunărea pe un pod de vase pe la Turnu Severin. Avansează cu rapiditate spre Dobrogea şi îi întâlneşte pe atacatori în dreptul localităţii Adamclisi. Lupta se încheie aproape nedecis putând fi considerată doar o victorie tactică a Imperiului Roman. Romanii însă plătesc scump pentru ea. Numărul morţilor şi al răniţilor este atât de mare încât însuşi împăratul şi-ar fi rupt cămaşa ca să se poată face feşe pentru răniţi. Cel puţin aşa aflăm din opera lui Cassius Dio. Pe altarul ridicat lângă monument se află inscripţionate numele a 3800 de soldaţi romani ucişi în luptă, cifră uriaşă dacă ne gândim la dimensiunile armatelor din acele timpuri. Alături de aceştia apare şi un important comandant militar care moare şi el în această luptă câştigată după cât se pare de romani tocmai datorită intervenţiei şi sacrificiului său.

Pe Columna lui Traian apar şi câteva scene care descriu luptele crâncene din Dobrogea. Tot aici apar reprezentaţi şi singurii soldaţi romani răniţi ceea ce în opinia cercetătorilor atestă pierderile uriaşe suferite de ei.

Soldat roman in lupta cu un dac si cu un german

Soldat roman in lupta cu un dac si cu un german

Teoriile daco-maniace

Marele secret pe care ni-l dezvăluie multitudinea de publicaţii şi site-uri paranormale, parapsihologice, paranoice şi daco-manice este acela că: Monumentul de la Adamclisi nu este trofeul lui Traian.

În sprijinul acestor afirmaţii ei aduc o serie de argumente:

Scenele de pe metope nu reprezintă luptele romanilor cu dacii din iarnă anului 101-102 din Dobrogea, ci luptele dacilor cu o armată de invazie venită din Orientul Apropiat, luptă ce a avut loc într-un sezon cald de vară.

Dar cine a afirmat vreodată că scenele de pe trofeul lui Traian vorbesc exclusiv despre bătălia de la Adamclisi? Monumentul nu este dedicat unui singur moment ci întregii campanii din 101-102.

 

Un “mare cercetător şi expert” în paranormal, Vasile Rudan îşi exprimă scepticismul cu privire la originea monumentului argumentând că doi cercetători şi arheologi germani au spus citez: „Acest monument nu are nimic comun cu ce se cunoaşte din epoca lui Traian” şi „Nu mi s-a întâmplat să văd vreodată ceva asemănător la vreun monument de artă romană sau greacă”. Cei doi savanţi se numeau Adolf Furtwängler şi G. Wutzer.

Toate aceste citate pe care le-am întâlnit doar pe site-uri româneşti nu precizează sursa(adică lucrarea din care este extras citatul, pagina etc.). Este posibil aşadar să fie nişte simple invenţii. Dacomanii au foarte des obiceiul de a inventa citate numai de ei ştiute pe care apoi le pun în gura unor istorici mai vechi sau mai noi. Edificator mi se pare citatul din Traian care afirmă că s-a întors în patrie atunci când a cucerit Dacia.

Să trecem totuşi peste asta şi să admitem că afirmaţiile au fost făcute de doi savanţi renumiţi. Primul, Adolf Furtwängler, a trăit între 1853-1907, iar al doilea care se numea în realitate Carl Wilhelm Wutzer şi nu G. Wutzer, a trăit între 1789-1863 (adică înaintea descoperirii inscripţiei care arată limpede cine şi de ce a construit Tropaeum Traiani) Acesta, după cum am arătat mai sus, era medic şi naturalist, nicidecum arheolog, istoric de renume mondial sau mai ştiu eu ce.

Adolf Furtwängler care a realizat şi o schiţa a monumentului era cel mai aprig susţinător al teoriei că Tropaeum Traiani ar aparţine epocii lui Octavian Augustus legându-l de luptele date în zona Dobrogei în anul 29 i. Hr. de Marcus Micinius Crassus cu tracii balcanici şi bastarnii. Savantul nu a susţinut nici măcar odată că pe metope ar fi reprezentaţi daci!

Este un fapt cunoscut însă şi neascuns de nimeni că la început părerile despre Tropaeum Traiani au fost foarte diferite. Unii credeau că monumentul datează din vremea lui Darius (521-485 i. Hr.), alţii de pe vremea lui Augustus (27 i. Hr. – 14 d. Hr.), alţii credeau că a fost ridicat de Constantin cel Mare  (306-337) ori chiar de Valens (364-378). Niciunul însă din toţi aceşti istorici nu a scris că celebrează vreo victorie de-a dacilor sau că l-a înălţat Burebista. Caracterul de Trofeu al monumentului precum şi originea sa traiana a fost stabilit de Tocilescu. Cel care a facut corelaţia între batalia de la Adamclisi, scenele de pe Columna şi campania moesica din 102 a fost istoricul Teohari Antonescu, profesor la Universitatea din Iaşi

Acelaşi Rudan, ale cărui afirmaţii repetate de dacomani la nesfârşit tind în mintea multora să se transforme în adevăruri de necontestat, aruncă bomba: una dintre metope ar fi dispărut de la muzeul de arheologie din Constanţa.Fără îndoială, că aceasta era cheia înţelegerii semnificaţiei monumentului şi a datării sale.Evident, un mare complot masonic încearcă să ţină ascunsă istoria noastră.

Răspunsul la această tâmpenie ni-l oferă Zaharia Covacef cercetător ştiinţific 1 de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa. Specialistul spune că o metopă nu ar fi avut cum să dispară de la muzeu întrucât pentru deplasarea ei ar fi fost nevoie de o macara.

Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea când istoricii au înţeles în sfârşit semnificaţia monumentului a apărut ideea de a-l trnsporta bucată cu bucată şi de a-l reclădi la Bucureşti. Transportul s-a făcut cu carele până la Dunăre, apoi cu şlepurile până la Giurgiu, de unde a fost transportat pe calea ferată. Acum începe una dintre teoriile dacomanice legate de metope. În timpul transportului, un şlep s-a scufundat împreună cu o serie de piese. Pe wikipedia în limba engleză se afirmă chiar că două metope s-ar fi pierdut definitiv cu această ocazie. Cercetările făcute la Rasova, locul de îmbarcare, au dovedit că în timpul manipulărilor de încărcare, cădea în apă câte o piatră dar era scoasă imediat. Un singur fragment de metopă a rămas mai mult timp în Dunăre, dar şi acesta a fost scos mai târziu de Tocilescu, însă după apariţia lucrării sale despre monument. De asemenea un bloc neornamentat aflat pe malul fluviului a căzut în apă datorită surpării terenului. De reţinut este însă că nu a dispărut nici o metopă!

În 1977, dacomanii ne spun că a fost momentul în care monumentul şi-a pierdut identitatea pentru că a fost recondiţionat după ureche de constructori, fiind atribuit fără dubii lui Traian.

Se încearcă cumva acreditarea ideii că au venit nişte Dorei care au lipit şi ei nişte bolovani unii de alţii distrugând pentru totdeauna un monument grandios simbol al triumfului poporului dac asupra cine ştie cărui invadator.

Într-adevăr, anul 1977 este unul crucial pentru Tropaeum Traiani. România aniversa 100 de ani de la proclamarea independenţei şi autorităţilor comuniste li s-a părut că este un bun prilej pentru a restaura monumentul aducându-l la o formă cât mai apropiată de cea iniţială. Aceasta nu s-a făcut însă după cum au crezut zidarii şi cărătorii cu roaba, ci după studiul amănunţit întocmit de Radu Florescu şi publicat în 1964 în care poziţia brâului de metope era schimbată, faţă de imaginea grafică a monumentului realizată de Grigore Tocilescu, Otto Benndorf şi G. Neimann. Acesta era situat în partea mediană a corpului cilindric al monumentului.

Germanii de pe Columna sunt arătaţi ca aliaţi ai romanilor, deci ei nu pot figura în acelaşi timp şi ca adversari în tabăra dacilor. Călăreţii romani de pe Columnă nu seamănă cu cei de la Adamclisi. Aşadar, călăreţii de pe metope nu sunt romani.

Trecem peste faptul că interpretarile făcute de dacomani scenelor de pe Columna ca şi metopelor de la Adamclisi este unul extrem de subiectiv, trebuie spus un lucru extrem de important. Dacii la rândul lor constituiţi din numeroase triburi au printre aliaţii lor pe buri, un neam germanic şi pe sarmaţi. În campania din 102 sau diversiunea Moesiana, aceşti aliaţi ai lui Decebal împreună cu cei care vor primi în viitor denumirea de “dacii liberi” întreprind un atac de proporţii în dreapta Dunării. Traian îi înfruntă nu atât cu legionarii blocaţi în munţii Orăştiei ci cu un mare număr de trupe auxiliare aflate în preajma limesului dunărean. Aceste trupe auxiliare nu poartă echipamentul standard al legionarului roman iar mulţi dintre ostaşii lui Traian vin din diverse provincii sau sunt aliaţi.

Dacii, sună argumentaţia dacomana, erau aliaţi cu sarmaţii. Pe metopele de la Adamclisi nu apare cavaleria sarmaţilor.

Reputatul istoric Radu Vulpe într-un articol reprodus de revista Magazin istoric oferă o explicaţie logică şi pertinentă.

“Lipsit pe neaşteptate de iniţiativa operaţiilor, care i-a fost smulsă cu abilitate de către Decebal, împăratul Traian trebuise să-şi împartă forţele lăsând o parte în faţa regelui dac, în munţii Sarmizegetusei, iar restul, transportat cu navele flotei danubiene, fiind condus de el însuşi în grabă pe noul teatru de război. După o primă biruinţă asupra cavaleriei sarmate la est de Novae, Traian a izbutit să surprindă şi să zdrobească , în apropierea pasului Sipka, o coloană dacă, înainte ca ea să fi putut trece Balcanii…”

Aşadar, Traian porneşte pe Dunăre în întâmpinarea coaliţiei daco-buro-sarmate. Aceştia nu acţionează ca un tot unitar ci au probabil conduceri separate. Aşa se face că înainte de înfruntarea decisivă de la Adamclisi, Traian câştigă alte două lupte. În una dintre ele cavaleria sarmată este distrusă.

Columna lui Traian şi metopele de la Adamclisi sunt complementare şi oferă o imagine destul de limpede asupra celor petrecute în iarna lui 101-102. Aflăm că la trecerea Dunării cavaleria grea a sarmatilor, aşa numiţii cataphractari pier după ce gheaţa se rupe sub greutatea lor. Iată aşadar destule lămuriri cu privire la lipsa sarmatilor.

Între Tropaeum Traiani şi Columnă există diferenţe majore. este dat ca exemplu portul femeilor dace care nu sunt deloc asemănătoare. Rezultă că între cele două lucrări a existat o diferenţă mare de timp. Aşa se face că moda a evoluat şi femeile dacilor au alt tip de îmbrăcăminte la Adamclisi decât cele de pe Columna.

Metopa cu doua femei dace. Una poarta un baietel gol.

Metopa cu doua femei dace. Una poarta un baietel gol.

“La Adamclisi avem în faţă opera unor cioplitori improvizaţi producând prin formele lor naive şi stângace o impresie de primitivitate, totuşi prezentând în fond incontesabile calităţi de spontaneitate, de realism sincer şi de dramatism viguros, care le pun în rândul celor mai remarcabile producţii ale artei provinciale romane, aceste reliefuri alcătuiesc o preţioasă arhivă documentară…”[4]  Cu toate acestea cioplitorii provinciali reproduceau tipuri de oameni, de arme şi de îmbrăcăminte cu care intraseră direct în contact. Artiştii de la Roma, cu toate că au un talent incontestabil reproduc sculptural textul Comentariilor lui Traian. Aşadar, pe Columnă atenţia autorului este îndreptată către succesiunea faptelor şi mai puţin către relatarea amănuntelor somatice şi vestimentare. Detaliile de ordin etnic sunt redate ideal doar atunci când sunt ajutaţi de textul pe care îl comentează. Metopele reproduc în principal cele întâmplate în Dobrogea ceea ce explică diferenţele dintre portul femeilor dace.

În ce priveşte evoluţia modei în portul femeilor dace, îmi e greu să fac un comentariu fără să fiu cel puţin ironic. Este însă evident că acesta nu are cum să evolueze semnificativ decât pe parcursul a mai multor sute de ani. Ori, atât trofeul, cât şi Columna, chiar dacă nu ar aparţine aceleiaşi epoci a lui Traian, tot nu ar avea cum să fie separate una de alta de o perioadă prea mare de timp. Iată şi pe ce mă bazez făcând această afirmaţie.

Trofeul, după cum se ştie, este dedicat zeului Marte Ultor, adică Marte Răzbunătorul. Tehnica şi materialul folosit ne dau certitudinea că este contemporan metopelor. Mars Ultor era divinitatea tutelară a armatei romane încă din anul 2 d. Hr., când Octavian Augustus a instituit cultul acestei divinităţi pentru a comemora victoria asupra ucigaşilor lui Caesar, în anul 44 i. Hr. Rezultă că într-un interval de maxim 100 de ani portul femeilor dace s-ar fi schimbat vizibil, lucru puţin probabil având în vedere faptul că portul popular al ţărăncilor a rămas neschimbat în ultimele secole.

Tropaeum Traiani este opera unui iniţiat. Anticii sunt unanimi în a spune că Marele Preot al dacilor cunoştea tainele Cerului şi ale Pământului, adică era un iniţiat în ştiinţele spirituale. Semnele geometrice sunt simboluri care în limba iniţiaţilor reprezintă forţe cereşti ajutătoare omului.

scan0016

pilastru

Acelaşi talmeş-balmeş de adevăruri trunchiate şi afirmaţii nesprijinite de niciun document sau dovadă palpabilă. E adevărat că avem câteva referiri la Deceneu, marele preot însă de aici şi până la afirmaţia pompoasă că istoricii antici erau căzuţi pe spate de uimire cu privire la cunoştinţele excepţionale deţinute de Marel Preot al dacilor e cale lungă. Nu am auzit de nici un dicţionar de limba iniţiaţilor. În lipsa unor studii solide pe această temă afirmaţiile de mai sus sunt simple speculaţii. Semnele geometrice pot la fel de bine să fie nişte simple elemente de decor menite să-i confere monumentului o anume estetică.

Aceste aşa-zise simboluri apar sculptate pe pilaştrii în număr de 54, care separau metopele precum şi pe frizele superioară şi inferioară. Unii pilaştri[5]  sunt decoraţi cu caneluri[6]  iar alţii cu vrejuri şi capiteluri. Friza superioară are o decoraţie simplă, în vreme ce friza inferioară prezintă o funie răsucită în spirală, care încadra la capete câte o palmetă. Peste friza superioară era aşezată cornişa[7] , element arhitectural în relief, ornamentat cu linii în spirală.

Un alt amănunt care le scapă în general dacistilor este acela că dacii oricât ar fi fost ei de iniţiaţi habar n-aveau să facă ciment. Ori după cum am arătat nucleul monumentului e un conglomerat de bolovani şi mortar aproape imposibil de stapuns, nici chiar cu tunul. Dacă dacii ar fi ştiut cum stă treaba cu betoanele am fi întâlnit o tehnică similară şi la construcţiile din munţii Orăştiei. Cât despre marii sculptori daci care ar fi realizat basoreliefurile menite să ilustreze victoria lor asupra unui cuceritor oriental, eu unul n-am citit nicăieri şi nici n-am văzut vreo sculptură din vremea lui Burebista ori Decebal. Dacii nu cunoşteau tehnica basoreliefului!

În loc de concluzie

Diversitatea părerilor cu privire la Tropaeum Traiani se explică cel mai bine prin faptul că Dobrogea a trecut prin numeroase transformări de-a lungul secolelor schimbându-şi des stăpânitorii. Scythia Minor, cum o numeau anticii a fost deseori subiect de dispute, locul unor lupte interne, al invaziilor şi războaielor. Originea şi datarea monumentului precum şi interpretarea basoreliefurilor poate constitui astfel un bun prilej de dispută între istorici şi o bună portiţă pentru teoriile fanteziste ale dacomanilor. Datorită faptului că ordinea metopelor nu a fost stabilită cu precizie cercetătorii nu s-au pus de acord dacă subiectul lor face parte dintr-o poveste închegată sau dacă este vorba de episoade fără legătură între ele. Pentru unii istorici avem de-a face cu scene din cele două războaie dacice, în timp ce alţii cred că este reprodusă doar “diversiunea Moesiana”

Bibliografie

Barbu V. Adamclisi, Editura Meridiane, Bucureşti 1965

Cucu V.; Ştefan M., România Ghid-atlas al monumenteor istorice, Întreprinderea Poligrafică Arta Grafică, 1974, pag. 185-186

Florescu Radu, Istoria unei restaurări. Tropaeum Traiani. Restaurarea istoriei, Ştiinţă şi tehnică, an LI, nr.9, 1999

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011

Preda, Constantin (coord.) Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. I, Editura Enciclopedică Bucureşti, 1994

Vulpe Radu, O victorie scump plătită în Magazin istoric, an VIII, nr. 3, 1974, pag. 20-23

Vulpe Radu, Cronica in piatra de la Adamclisi, în Magazin istoric, an VII, nr. 12, 1973, pag. 6-13

de Voicu Hetel



[1] Metopa este o suprafaţă netedă sau decorată cu basoreliefuri. La origine era caracteristica stilului doric, alternând cu triglifele în cadrul unei frize.

[2] Iată textul inscripţiei: M[arti Vltor[i]

IM [p(erator) cae] SAR DIVI

NERVA [e f(ilius)] N[e]rva

[tra] IANU [s aug(ustus) germ(anicus)],

[dacicu] S, P[ont(ifex)] MA[x(imus)]

[trib(unicia) potes] T(ate) XIII,

[imp(erator) VII, co(n)su(l)] V, P(ater)P(atriae).

Adică, mai pe româneşte: Lui Marte Răzbunătorul, Împăratul Caesar, Nerva Traian Augustus, învingătorul germanilor şi dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, deţinător al puterii tribuniciare pentru a XIII- oară, împărat pentru a VI-a oară, consul pentru a V-a oară, părinte al patriei…

[3] Helmuth Karl Bernhard von Moltke (1800-1891) a fost un faimos militar prusac. Înaintat la gradul de Generalfeldmarschall a fost vreme de trei decenii creierul armatei prusace. considerat un geniu al artei militare, acesta a avut un rol decisiv în victoriile obţinute de ţara sa contra Danemarcei şi Franţei.

[4] Vulpe Radu, O victorie scump plătită în Magazin istoric, an VIII, nr. 3, 1974, pag. 41

[5] Pilastrul ete un stâlp paralelipipedic, servind ca element de ornamenţatie sau de consolidare a unui zid, cu care face adesea corp comun.

[6] Canelul este o adâncitură practicată longitudinal sau în spirală, la intervale egale, în jurul fusului unei coloane, pe suprafaţa unui pilastru sau a unui vas, sau pe alte elemente arhitectonice

[7] Cornişa este un element arhitectonic din partea superioară a unui edificiu, aşezat orizontal şi în relief, având rolul de a îndepărta apa de ploaie.