Mi s-a întâmplat adesea să aud acest termen de “cabotin” cu referire directă la actorul care nu-și face corect meseria, care nu respectă linia personajului, sau care nu are măsură și exagerează, care caută să genereze comicul cu orice preț. Cabotin este astăzi, apelativul elegant, cu dichis, pentru actorul prost, mediocru. În trecut, cabotinii erau numiți, de regulă, componenții trupelor ambulante.

 Dar care este originea acestui cuvânt?

După unii, originile se găsesc în teatrul franțuzesc jucat de trupele de actori ambulanți in evul mediu. Cabotin reprezintă alăturarea a două cuvinte “chat” și “botté”, adică “pisoi” și “încălțat” și face referire la interpretul motanului încălțat dintr-o piesă de teatru adaptată după cunoscutul basm.

După alte surse, cuvântul cabotin s-ar trage din teatrul italian, poate chiar din Commedia dell’Arte, fiind vorba de un personaj zdrențăros.

Alții spun că englezii sunt responsabili pentru acest epitet. Cuvântul “cabot” întâlnit și în vocabularul limbii engleze face referire la un câine rău sau la micile vase care navigau de-a lungul coastelor Marii Britanii. Actorul ambulant, cabotinul, era asemuit unui câine rău sau unei ambarcațiuni care nu poate ieși în larg. Cabotinul este privit cu dispreț, el nu are talent, nu impresionează cu artă sa, nu are nici resurse materiale și e veșnic înfometat cutreierând țara în lung și-n lat.

de Voicu Hetel