În mare parte datorită descifrării scrierii hieroglifice dar și grație bogatei reprezentări imagistice avem astăzi o imagine destul de clară asupra modului de viață în Egiptul faraonilor. În acest scurt articol m-am gândit să mă opresc asupra modului extrem de particular în care aceștia se hrăneau dar, și asupra modului în care mâncarea ajungea pe mesele lor.

Pictura egipteana (sec. XIX i.Hr.)

Cresterea animalelor

Chiar daca Nilul cu revarsarile sale facea ca pamantul sa fie foarte manos, putandu-se obtine doua recolte bogate intr-un an, egiptenilor le placea foarte mult sa consume si carne. Reusisera sa domesticeasca o mare parte din animalele intalnite si astazi prin ograzi: boi, vaci, capre, oi, porci, magari, caini. Turmele si cirezile erau semn de mare avere si de multe ori in documente atunci cand se vorbeste de prada de o razboi se mentioneaza explicit numarul de capete de ovi-caprine si de taurine capturat.

Foarte apreciat de egipteni este boul. Turmele de bovine erau tinute in regiuni mlastinoase sub atenta supraveghere a unor pastori aproape goi, ajutati de caini. De cateva ori pe an, animalele erau manate acasa unde erau atent inventariate de scribi. Exista insa, o specie de bou african[1] care era tinut doar in grajd pentru a fi ingrasat. Cand acesta era suficient de gras si abia se mai tinea pe picioare era dus la taiere.

Pasarile de curte erau si ele foarte apreciate de egipteni, cu mentiunea ca la vremea aceea, acestia nu cunosteau cocosul si gaina, pasarile cele mai raspandite in zilele noastre.

Revenind insa asupra mancatului, Egiptul poseda o serie de particularitati in ceea ce priveste cum si mai ales, ce se manca.

Pentru egipteni un animal considerat necurat ori sacru nu putea fi mancat

Nubieni cu animale (cca. 1340 i.Hr.)

Pentru inceput, e bine sa stiti ca egiptenii imparteau animalele in doua categorii distincte: animale curate si animale necurate. In categoria animalelor curate intrau boii, taurii, antilopele, tapii s.a. Ele puteau fi sacrificate pe altarul zeilor, iar carnea putea fi consumata. In cazul boilor alesi pentru jertfa, acestia sunt impodobiti cu pene de strut si manati de un pazitor cu ajutorul unei franghii care le este petrecuta prin nas prinzandu-le si buza inferioara. Animalul era consultat in prealabil, pentru a i se verifica starea de sanatate, apoi era legat si sacrificat. Sangele animalului ucis era oferit divinitatii pentru ca egiptenii credeau ca in el se afla sufletul unui om osandit sa traiasca o noua viata in trupul unei dobitoace. Dupa taiere, maruntaiele animalului erau atent examinate pentru a elimina orice suspiciune asupra vreunui pericol cauzat de consumul carnii. Ca masura de precautie aceasta era imediat stampilata, consumul carnii alterate nefiind admisa. Multe dintre aceste reguli stricte le vom gasi imprumutate de la egipteni si de catre alte popoare. Este foarte probabil ca evreii in timpul convietuirii lor alaturi de egipteni, sa fi invatat aceste obiceiuri de la ei. Legile talmudice sunt in parte inspirate de prescriptiile egiptene. Astfel, animalele curate erau rumegatoarele cu copita despicata, iar necurate, cele care se hraneau cu cadavre, pasarile rapitoare si porcul. Obiceiul de a nu se atinge de carnea de porc il aveau cam toate popoarele semitice. Asirienii, babilonienii si fenicienii se fereau de porc si vita dar nu se dadeau in laturi de la un ospat cu carne de caine.

Intr-un text datand din secolul al XVIII-lea i.Hr intitulat “Din plangeile lui Ipuser” ne sunt relatate urmarile unei revolte interne petrecuta in Egipt in urma careia multe averi si-au schimbat stapanii iar altele s-au risipit. O fraza atrage atentia in ceea ce priveste consumul de carne: “Cel care nu gustase nici macar soparle vede acum mancaruri de tot felul[2]”. Este posibil ca anumite reptile, considerate animale necurate sa fi facut, totusi, parte din dieta celor saraci. Nici carnea de oaie nu era foarte apreciata ea fiind consumata tot de cei saraci.

La egipteni, vaca avea parte de un tratament mai special, asemanator cu cel din unele state din India, unde vaca este si astazi la loc de mare cinste. Se considera ca este animalul preferat al zeitei Isis[3], motiv pentru care carnea sa nu era destinata consumului. Porcul, cel atat de apreciat in lumea crestina si respins de cea musulmana in zilele noastre, era vazut de egipteni ca un animal murdar si aducator de nenorociri. In spinarea bietului porc, fusese aruncata vina de a fi transmitator al leprei. Se pare ca obiceiul pe care-l avem astazi de a manca porc fara restrictii, ni s-a transmis datorita romanilor. Romanii mancau “porcarii”, aveau hale specializate (latianae) de unde te puteai aproviziona de la macelarii (macelli) care se ocupau cu transarea si vanzarea carnii.

Numaratul vitelor (macheta din lemn 1990 i.Hr.)

Vanatoarea la egipteni

Daca pentru animalele domestice stim ca erau crescute in turme ele reprezentand principala avere a satelor, pentru animalele salbatice s-au pastrat destule informatii cu privire la modul cum erau vanate. Delta Nilului oferea adapost unei game variate si bogate de animale, pasari si pesti astfel incat vanatoarea si pescuitul nu erau doar o modalitate de petrecere a timpului sau de divertisment, ci o indeletnicire cotidiana. Vanatoarea de pasari era practicata indeosebi in anotimpul friguros cand, acestea migrau in numar mare in delta Nilului unde temperaturile erau mai blande. La vanatoare, egiptenii foloseau o plasa cu ochiuri mici. Se cauta o balta de dimensiuni reduse care era inconjurata cu aceste plase iar la un semn vanatorii le aruncau impiedicand astfel pasarile sa scape. Ca fapt divers, egiptenii foloseau in aceste expeditii de vanatoare, pasari dresate menite sa le atraga pe cele salbatice, dar si pisici si chiar gheparzi si hiene dresate pentru vanatoarea de gazele. Ca sa nu devoreze prada, pisicilor li se atasa la gat un inel. Un alt instrument interesnt folosit de vechii egipteni la vanat era… bumerangul! Daca ati crezut ca aceasta arma este caracteristica in exclusivitate triburilor aborigene din Australia, iata ca v-ati inselat pentru ca in mormintele egiptene s-au pastrat multe asemenea arme. Atunci cand vanau in desert, pe langa animalele dresate mai sus mentionate, se foloseau carele de lupta trase de cai si caini cu boturi ascutite. Vanatoarea aceasta era destul de costisitoare si nu si-o permiteau decat functionarii de rang inalt si regii. Se vanau antilope, gazele, mufloni, oryx. Leul era considerat vanat regal.

Ptolemeu II (308-271 i.Hr) si Arsinoe II, sora si sotia sa

In timpul lui Ptolemeu al II-lea a fost organizata o mare vanatoare de elefanti. Cu ajutorul localnicilor au putut fi capturate vii o sumedenie de exemplare, astfel incat in tipul lui Ptolemeu al IV-lea elefantii ocupau un rol important in armata faraonului.

Pescuitul

Pescuitul era, fara indoiala, practicat fara restrictii de toata lumea fara deosebire de rang. Nilul oferea o bogata varietate de peste iar Herodot ne lasa si cateva amanunte legate de modul de preparare al acestuia “Ei mananca anumiti pesti uscati la soare si nefierti, altii tinuti in saramura[4]”.

Si in privinta pestilor merita facute cateva precizari. Preotii se fereau sa-l consume considerandu-l impur. In unele nome, in anumite orase si epoci consumul anumitor specii de pesti era interzis. Unele specii, precum Lepidotus oxyrynchus erau considerate sacre consumul lor fiind oprit. Cat priveste tehnicile folosite, ele nu difera prea mult fata de cele din ziua de azi.

Bibliografie

Acad. prof. Emil Condurachi “Crestomatie de texte privitoare la Istoria antica, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1961

dr. Ilie Dumitrescu “Consumul carnii de-a lungul mileniilor” in Almanahul dedicat educatiei parintilor 1976, pg148-149

Pierre Montet “Egiptul in timpul dinastiei Ramses”, Editura Eminescu, 1973

Florentin Popescu “Vantoare si pescuit la vechii egipteni” in Almanahul vanatorului si pescarului sportiv ’79 pg. 193-194

Guy Rachet “Dictionar de civilizatie egipteana”, Univers enciclopedic, Bucuresti, 1997

 

de Voicu Hetel

Articole asemanatoare:

Pisicile in Egiptul antic
Povestea scarabeului sacru al egiptenilor

[1] Boul tinut pe langa casa pentru carne apare sub denumirea de iua. Exista si o specie de bour salbatic ce era prins cu arcanul. O alta rasa de bovina domesticita era de culoare alba si avea coarnele de forma unei lire.

[2] “Din plangerile lui Ipuser” in Crestomatie de texte privitoare la Istoria antica, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1961

[3] In unele lucrari se arata ca vaca era venerata sub chipul lui Hathor. Intre Hathor si Isis exista o confuzie datorita sincretismului, adica a tendintei de unificare dintre diferite zeitati. Cu toate acestea cele doua divinitati nu se suprapun ci isi imbina caracteristicile.

[4] Herodot II, 77