George Vraca a rămas în istoria teatrului românesc drept unul dintre cei mai importanți actori ai noștri. Era apreciat pentru timbrul său vocal care avea o rezonanța inconfundabila dar și pentru alura sa tipică de erou. Stilul teatral, clasic declamator, practicat în prima jumătate a secolului XX îi permitea lui Vraca să-și folosească din plin calitățile glasului. Rolurile interpretate în spectacole precum Hamlet, Oedip, Richard III, Vlaicu Vodă sau Fântâna Blanduziei au rămas în memoria spectatorilor și chiar dacă generatiile s-au perindat rând pe rând, amintirea acestui titan al teatrului românesc a rămas.

George Vraca (25 noiembrie 1896, Bucureşti - 17 aprilie 1964, Bucureşti) - actor, director de companie teatrală şi director de teatru.

George Vraca ar fi rămas, poate toata viața un anonim, dacă întâmplarea nu ar fi făcut să fie descoperit zăcând pe un pat de spital de alte trei nume mari ale scenei românești. În timpul primului razboi mondial, la doar 20 de ani, Vraca este trimis pe front, in linia intâi, având gradul de sublocotenent. La Oituz, cade grav rănit și este transportat la un spital din Iași. În acea perioada artiștii consacrati intreprindeau turnee caritabile in spatele liniei frontului pentru a ridica moralul soldatilor. Printre acestia se numărau Maria Ventura, actrita celebră la vremea aceea, societară a Comediei Franceze care pe parcursul razboiului va renunta la scenă pentru a lucra in Crucea Rosie, Constantin Nottara, unul dintre cei mai renumiti directori de trupă, dar si nimeni altul decat compozitorul George Enescu. Intr-o dupa-amiaza tanărul Vraca, aflat in convalescentă a fost trezit de sunetul lin al viorii lui Enescu. Glasul si chipul subofiterului George Vraca, atrag imediat atentia celor trei care se apropie de patul sau. Marele actor a reprodus in numeroase interviuri dialogul avut atunci, dialog ce avea să-l determine să renunte la ideea de a mai studia agronomia, pentru a urma o cariera in teatru.

“Nu te-ai gandit niciodată la teatru?”, l-a intrebat Maria Ventura.

“La teatru? Poate. Așa, dupa un spectacol. Ceea ce s-a intamplat insă destul de rar”.

“Dacă te-ai gândit la teatru, adică să te faci actor, a fost intrebarea mea”, a stăruit Maria Ventura.

“Actor? O, nu!” [1]

Așa s-a mai spulberat un mit și anume acela că toti actorii atinși de aripa geniului au visat de mici numai la scenă. “Când eram mic, declara cu sinceritate George Vraca, nu organizam spectacole cu copiii din mahala, nu luam de acasă cearceafurile mamei pentru scene improvizate și nici prin gând nu mi-a trecut să mă fac actor”.[2]

O ilustrată interbelică cu o imagine din spectacolul "Fântâna Blanduziei" de Vasile Alecsandri (arhiva personală)

Vizitatorii au plecat lăsându-l pe gânduri. Ca un facut, vaporul care urma să-l ducă in Franta la o vestita școală de agronomie s-a scufundat fiind lovit de o mină, iar Vraca interpretă, probabil acest fapt ca pe un semn, pentru că se puse serios pe invătat poezii și după demobilizare dădu imediat la Conservator. A fost primit cu brațele deschise de Nottara și așa a inceput cariera unuia dintre cei mai mari actori români.

Bibliografie

Bondi Dinu, Vraca Valeria “George Vraca”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1967

Diaconu S. “Destinul artistic al unui actor inegalabil” in Almanahul ostirii 1988

Enciclopedia Universala Britannica, vol XV, Editura Litera 2010

 

de Voicu Hetel

 

 


[1] Bondi Dinu, Vraca Valeria “George Vraca”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1967, pg.20

 

[2] idem, pg.21