Te-ai astepta ca Bucurestiul atestat de pe vremea lui Vlad Tepes, dar care prezinta urme de locuire din vremuri pierdute de mult in negura timpului sa fie populat de cladiri vechi de sute ani, incarcate de istorie. Bucurestiul a avut, insa, parte de un trecut zbuciumat, presarat de incendii devastoare, cutremure, inundatii si elanul creator al lui Nicolae Ceausescu,care au pus de multe ori la pamant stradania locuitorilor.

Daca v-ati intrebat vreodata care este cea mai veche cladire locuinta care s-a pastrat pana in zilele noastre, aflati ca ea dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cam din jurul anului 1760. Se numeste Casa Melic si o puteti vedea, daca aveti drum pe strada Spatarului la numarul 22. Casa Melic, in realitate un conac boieresc in toata regula, era proprietatea unui bogat negustor armean, pe nume Hagi Chevorc Nazaretoglu. Acesta, pare-se, cumparase imobilul de la mostenitorii unui boier pamantean, de aici poate si denumirea de strada Spatarului.

Pe vremuri, zona era locuita de o importanta comunitate de armeni, in acea zona fiind mahalaua ameneasca. Tot ei ne-au lasat si biserica Armeneasca, aflata in apropierea Casei Melic, pe langa care trec zilnic o multime de bucuresteni coborand de la Universitate spre Foisor. In treacat fie spus, imi pare de-a dreptul hidoasa cladirea din beton si sticla rasarita acum cativa ani in coasta bisericii. Intreaga armonie si echilibrul acelei zone sunt distruse iremediabil de monstruosul sediu de banca ramas pana astazi nedat in folosinta.

 

De unde vine denumirea de Casa Melic?

 

Acest Hagi Chevorc, care cumparase cladirea, dupa cum reiese din documente, pentru suma de 1400 de taleri, se spune ca a avut trei baieti. Intaiul nascut se numea Agop si a avut la randul sau o fata pe nume Ana. Cand Ana, nepoata lui Hagi Chevorc Nazaretoglu, s-a casatorit cu Iacob Melic, casa a ajuns in proprietatea acestuia. Iacob Melic facea si el parte din comunitatea armenilor fiind si un foarte apreciat arhitect. De numele sau se leaga o importanta constructie care mai dainuie si astazi. Este vorba despre cazarma “Malmaison”, aflata pe Calea Plevnei.

 

Despre familia Melic

 

A fost un infocat sustinator al revolutiei pasoptiste, Casa Melic devenind ullterior, dupa infrangerea acesteia, un loc de refugiu pentru revolutionari. In casa arhitectului armean se presupune ca ar fi stat ascunsi o vreme, Ion Heliade Radulescu, Constantin A. Rosetti si Ion C. Bratianu. Melic, a intrat si el in vizorul agiei fiind nevoit sa fuga din tara pentru mai multi ani. Se povesteste ca pentru a-si scapa familia de urgie, ar fi platit cu bani grei un om care sa se dea drept Agop Nazaretian, pentru a-l scapa astfel pe socrul sau de mania autoritatilor. In tara reuseste sa revina abia in 1857. Iacob Melic moare la 1885 fara a lasa vreun urmas, iar dupa disparitia Anei Melic, in 1913 averea familiei este lasata Universitatii Bucuresti cu conditia ca aceasta sa asigure plata unei burse catre un student care isi dadea doctoratul la Paris. Casa Melic, in schimb, ajungea, conform acelui testament din 1909, in proprietatea comunitatii armene in scopul de a fi transformata in azil pentru vaduvele sarace. Cu toate acestea, casa a mai ramas o buna perioada de timp in posesia fiului unui frate de-al lui Iacob Melic pe nume, Ioan Melic. Eugen Melic, fiul lui Ioan Melic, reputat specialist in Drept, atacase testamentul in instanta. Dupa ce la 1822, Casa Melic trece printr-o prima faza de renovare, un veac mai tarziu, intre 1920-1921, conacul trece printr-un nou proces de restaurare. Conducatorul lucrarilor este renumitul arhitect Paul Smarandescu. Tot cam in aceeasi perioada, Casa Melic este revendicata si castigata, in baza dispozitiilor testamentare, de comunitatea armeana. Urmeaza un sfert de secol in care Casa Melic va functiona, dupa dorinta Anei Melic, ca un fel de azil pentru varstnici. Din 1947, regimul comunist schimba, din nou destinatia Casei Melic aducand chiriasi. Este si perioada in care imobilul incepe sa sufere transformari si sa se degradeze. Pe la sfarsitul anilor ’60, mai erau batranele care locuiau aici in schimbul unei chirii platite comunitatii armenesti.

In 1971, Casa Melic este restaurata pentru a treia oara, de autoritatile comuniste, si se hotaraste transformarea sa in muzeu.

 

Casa Melic

Conacul este acoperit cu olane, lucru rar intalnit in Bucurestiul de azi. Impresioneaza si cerdacul de pe colt de la etaj, dar si alte elemente care dau Casei Melic, un aer aparte.

 

In cerdacul de la etaj se organizeaza ateliere de pictura pentru cei mici.

Daca v-am cucerit cu povestea celei mai vechi case din Bucuresti, poate dati fuga intr-o zi si o vizitati. In momentul de fata Casa Melic apartine Muzeului National de Arta si gazduieste cele mai valoroase panze ale lui Theodor Pallady. Si asta nu e tot: arhitectura interioara dar si piesele de mobilier merita toata atentia. Sunt sigur ca o sa va placa la nebunie.

 Bibliografie

arh. Dusoiu Corina “Casa Melic” in Igloo, nr. 6/2002

Iosip Corina “Casa Melic – o poveste fascinanta” in Casa Lux nr. 12/1998 p.48-52

Narcis Dorin Ion, “Bucureşti în căutarea Micului Paris”, Ed. Tritonic, 2003

de Voicu Hetel