Am vazut prin filme cum un magician in frac transforma cate un cetatean respectabil intr-o gaina care scurma mocheta, in caine, ori il lasa in indispensabili in fata unei audiente gata sa lesine de ras. Cand se trezeste la un semnal omul habar n-are ce s-a petrecut cu el. Mai este secventa clasica cu hipnotizatorul care penduleaza un ceas cu snur in timp ce numara pana la zece. La sfarsit, subiectul e in stare de transa gata sa spuna tot ce stie, ori sa fie programat ca la auzul unei parole sa se transforme intr-un ucigas feroce, ori mai stiu eu ce.

Cat adevar si cata fictiune cinematografica se afla in toate acestea? Sunt destui cei pentru care hipnoza invaluita de o aura de magie si mister are o atractie irezistibila, in timp ce altii nu vad in ea decat fantezie, sarlatanie si cel mult un soi de efect placebo sau autosugestie. Numai ca hipnoza nu are nimic de-a face cu supranaturalul, paranormalul sau smecheria.

 

Franz Anton Mesmer si fluidul magnetic

Inceputurile hipnozei

Undeva pe la sfarsitul secolului al XVIII un medic german pe nume Franz (Friedrich) Anton Mesmer (1734 - 1815) elaboreaza teoria magnetismului animal, numit ulterior mesmerism. Experimentand cu metale magnetice acesta ajunsese la concluzia ca exista un curent magnetic ce se transmite de la un subiect la altul. Numai ca pe langa acest fenomen natural, Mesmer a brodat un intreg scenariu fantezist, ce trebuia urmat, pentru a obtine efectul dorit. Maestrul magnetizator purta o mantie din matase violeta (povestea cu flacara violeta nu este asadar o inventie recenta) si era acompaniat de o muzica in ton cu atmosfera supranaturala ce se voia creeata. Muzica avea un rol insemnat la Mesmer, care il cunoscuse si era chiar prieten cu Mozart. Teoria magnetismului enuntata de medicul german pornea de la ideea existentei unui fluid la fel de real si material precum fenomenul de exercitat de un magnet asupra altui corp metalic. Mesmerismul venea intr-o era a superstitiilor, vrajilor si practicilor esoterice. Dar in 1784 Academia dupa ce a studiat fenomenul constatand efectele curative ale acestuia a sfarsit prin a condamna magnetismul animal. Raportul semnat intre altii de Bailly, Franklin si Lavoisier conchidea ca “Imaginatia fara magnetism produce convulsii… Magnetismul fara imaginatie nu produce nimic”. Denumirea de hipnotism apare un secol mai tarziu la chirurgul scotian James Braid (1795-1860), care enunta o teorie neurofiziologica a fenomenului, care dupa el este indus de catre fixarea vizuala si sugestia verbala.

 

Ce este hipnoza?

 

Hipnoza este o stare de relaxare profunda asemanatoare cu starea ce apare imediat dupa instalarea somnului sau imediat dupa trezire in care fara a fi intrerupt total contactul cu realitatea sunt suprimate anumite bariere ale constientei si ratiunii astfel incat subiectul are acces la zone mai profunde din subconstient si chiar inconstient.

Hipnoza nu functioneaza intotdeauna sau mai bine zis nu functioneaza in cazul unora. Nu oricine poate fi hipnotizat, la fel cum exista oameni ce pot fi hipnotizati de oricine are o minima pregatire. Cei mai multi dintre subiecti pot intra in transa numai cu ajutorul unor anumiti specialisti. Tehnica o poate deprinde oricine, dar personalitatea si talentul specialistului sunt esentiale. Starea de transa indusa poate fi superficiala sau profunda in functie de subiect. Persoanele cu probleme psihice sunt de regula mai greu de hipnotizat decat cele sanatoase psihic.

 

Hipnoza astazi

 

Hipnoza este astazi pe deplin acceptata ca factor terapeutic atat in unitatile medicale, cat si in cele ale psihiatrilor si chiar ale stomatologilor. Deosebit de eficienta s-a dovedit in combaterea durerilor de tot felul. In cazurile in care pacientul nu poate fi anesteziat in vederea unei operatii urgente, singura solutie ramane hipnoza. Tehnica hipnozei se foloseste si la nasteri, palpitatii, unele tulburari digestive, afectiuni ale pielii, astm bronsic, in general, pentru afectiunile cu aspect organic dar datorate unor factori de natura neuro-psihica.

 

Milton Erickson

Milton H. Erickson (1901-1980) a fost recunoscut drept cea mai faimoasa autoritate mondiala in hipnoterapie. La inceputul anilor 30, hipnoza se afla intr-o pozitie curioasa, multi cectatori erau de acord ca hipnoza a jucat un rol central in primele studii asupra psihopatologiei si este primul efort in directia psihoterapiei, dar demersurile asociate acesteia au fost inlocuite, pe de o parte, cu demersurile scolilor psihanalitice si pe de alta parte cu psihologia experimentala. In aceasta situatie a aparut Milton Erickson. Acesta a accentuat faptul ca dezvoltarea interrelatiilor terapeut pacient si a increderii reciproce era vitala pentru succesul psihoterapiei. El considera hipnoza ca o stare de constiinta unica si deosebita care permite accederea la resursele interioare ale inconstientului subiectului. El considera de asemenea ca sugestiile hipnotice trebuie sa fie ajustate la personalitatea si percepta lumii proprii a subiectului. Una dintre cele mai utile invataturi care poate fi castigata de pe urma hipnozei este managementul si controlul durerii. Secretul succesului lui Erickson poate fi formulat astfel: schimba cadrul de referinta al mintii constiente si apeleaza la resursele inconstiente existente, pe care fiecare persoana le-a experimentat si automatizat in mod necesar in istoria vietii sale…a invata mintea sa se concentreze pe nenumaratele cunostinte, potentialuri si resurse interioare de natura inconstienta.

Bibliografie

Irina Holdevici, Andreea Ion, Bogdan Ion; Psihoterapii moderne, Noua hipnoza Ericksoniana; Editura I.N.I., Bucuresti 1997

Sergiu Diacicov; Hipnoza in Flacara Almanah 1980

Enciclopedia Universala Britannica vol.7; Editura Litera, Bucuresti 2010

de Catalina Hetel si Voicu Hetel