Motivatia este energia ne impinge sa facem o actiune, sa intreprindem ceva. Chiar daca uneori putem afirma ca nu stim de ce “ne vine” sa facem anumite lucruri, acest fapt nu inseamna ca nu exista o motivatie, ci doar ca motivatia este mai mult sau mai putin constienta.

Exista motivatii inconstiente, care ne imping sa facem anumite lucruri, sau care dimpotriva ne impiedica sa facem ceva. Spunem adesea ca ne-am dori sa ne schimbam serviciul, sau ca am dori sa ne lasam de fumat si multe altele, dar chiar daca in mod constient am avea “toate motivele din lume”, totusi, “ceva” din interiorul nostru ne impiedica sa actionam. Este vorba despre un conflict intre motivatiile noastre constiente, rationale si motivatiile inconstiente, irationale si de cele mai multe ori mai puternice.

Legat de motivatiile noastre constiente, deci controlabile de catre noi insine la nivel rational, putem fi motivati:

– interior:

– sau exterior.

Motivatiile

– externe sunt cele date de norme, reguli si de cerintele mediului. Parintii sunt primele persoane care impun si stabilesc regulile pe care copilul le urmeaza si care creaza motivatia prin sistemul de pedepse si recompense aplicat. Astfel, copilul va merge la scoala sau isi va face temele de multe ori pentru ca mama sau tata ii cer acest lucru sau pentru ca daca nu vor face acest lucru vor fi pedepsiti. Mai tarziu, pe baza acestor experiente familiale, se constituie experienta regulilor sociale. Fac un lucru pentru ca “asa se face” sau pentru ca “asta face toata “lumea”. De multe ori, insa, ca adulti, ne conformam regulilor, ignorand propriile noastre dorinte si propriile noastre motivatii.

– interne, fac anumite lucruri pentru ca “sunt bune pentru mine, pentru ca imi fac placere, pentru ca asa simt”.

Echilibrul unei persoane este dat de echilibrul dintre “ce doresc sa fac” si cerintele realitatii. Atunci cand balanta este inclinata spre satisfacerea propriilor dorinte in detrimentul cerintelor realitatii vorbim despre comportamente infantile sau chiar patologice, iar atunci cand balanta este inclinata spre respectarea cerintelor realitatii in detrimentul nevoilor si dorintelor proprii putem vorbi despre conformism sau chiar despre nevroze.

Atunci cand suntem copii, chiar daca nu stim exact ce dorim de la viata, de la noi, de la ceilalti, cum suntem si ce putem face, construim insa in minte, anumite “scenarii de viata”, franturi de imagini referitoare la cum vom fi in viitor.

Aceste scenarii se constituie in primul rand pe baza experientei in interactiune cu cei din jur. Un copil care a auzit din partea celorlalti faptul ca este bun, ca este capabil, care mai multe calitati decat defecte, are toate sansele sa isi poata construi scenarii indraznete si chiar sa actioneze in directia atingerii scopurilor personale. Dimpotriva, un copil care a trait intr-un mediul compus din persoane frustrate, dezamagite, va avea de cele mai multe ori o parere proasta despre sine si despre cei din jur.

Scenariul de viata se constituie si pe baza imaginatiei. Povestile despre viitor spun ceva despre personalitatea fiecaruia. Nu e nimic rau sa ne visam cosmonauti, mari luptatori sau stele de cinema. Am intalnit insa parinti care nu contenesc sa spuna copilului ca acestea sunt niste prostii, motivand ca realitatea este de fapt cruda si ca “in viata nu e bine sa visezi”. Traind cu propriile dezamagiri si cu propriile vise neimplinite, adultilor le este de multe ori mai mult decat greu sa isi sustina copiii sa viseze.

Scenariile de viata se constrituie si pe baza unor exemple din viata reala. “Vreau sa fiul ca X” sau din contra “nu vreau sa fiu ca Y” sunt puncte importante de reper in conturarea propriului fel de a fi.

 

TEST

1. De ce te trezesti de dimineata (ce te motiveaza)?

 

2. De ce mergi la scoala, la serviciu (cine te obliga)?

 

3. Care sunt lucrurile pe care le faci ca sa faci pe plac altora (parinti, prieteni, profesori, sefi etc)?

 

4. Care sunt lucrurile pe care le faci doar pentru ca iti fac tie placere (chiar suparandu-i pe ceilalti)?

 

5. Care sunt lucrurile pe care nu stii de ce la faci?

de Catalina Hete, psihoterapeut