articol preluat din ziarul Adevarul din data de 7 iunie 2010

Copiii şi adolescenţii simt nevoia câteodată de a se face remarcaţi şi de a se impune prin agresivitate, de a atrage „respectul“ celorlalţi, de a-şi crea un “nume” prin violenţă.

Printre cauzele care duc la apariţia unui comportament agresiv la vârste fragede se numără şi lipsa unor relaţii de comunicare cu părinţii. Obosiţi, stresaţi, preocupaţi de traiul zilnic, adulţii nu mai au timp să vorbească cu copilul, să îi explice ce e bine şi ce e rău.

O altă cauză este legată de modele din familie sau cele din societate. În familie, în trafic, pe stradă, agresivitatea a devenit o componentă “normală”.

Televiziunea şi filmele aduc în prim plan eroul agresiv care se impune prin forţă. Copilul ia modelele pe care le crede el ca fiind bune. Agresat acasă sau devalorizat, copilul va deveni violent în cercul de prieteni pentru a compensa imaginea de sine rănită în cadrul familiei.

Copilul unui tată agresiv va deveni si el „ca tata”, considerând că acesta este modelul “normal” al unui bărbat. Elevii violenţi pot fi ajutaţi prin implicarea profesorilor şi părinţilor. Pedeapsa duce la întărirea acestui comportament.

Un copil agresiv care este pedepsit este împins într-o lume a delincvenţei din care el simte că face parte. Este catalogat drept rău, infractor, portret care îl avantajează pe moment, pentru că îi aduce exact atenţia pe care o caută.

De folos ar fi implicarea elevului violent în alte activităţi, sprijinirea lui în a-şi descoperi talentele, în a se afirma şi remarca în mod pozitiv.