Batalia de la Vaslui

La 10 ianuarie 1475, intr-o zi cetoasa de marti, Stefan cel Mare a zdrobit o armata uriasa pentru acele timpuri, devenind un simbol si scriind una dintre cele mai memorabile pagini din istoria romanilor. Aproape 200.000 de oameni s-au luptat o zi intreaga la nord de Vaslui intr-o vale mlastinoasa, la gurile de varsare ale Racovei in raul Barlad. Batalia de la Vaslui sau de la Podu’ Inalt ramane cea mai importanta victorie castigata impotriva Imperiului Otoman de crestinatate, in secolul al XV-lea. Iancu de Hunedoara in fruntea cruciatilor si Vlad Tepes se luptasera cu turcii, dar niciunul nu obtinuse o victorie atat de categorica.

Cauzele invaziei otomane

Cauzele interventiei otomane in Moldova sunt multiple. Factorul declansator este amestecul lui Stefan in treburile Munteniei si moartea lui Radu cel Frumos, voievodul fidel turcilor. Stefan nu pare fie la curent cu sentimentele pe care sultanul Mahomed al II-lea le nutreste fata de cel pe care l-a modelat la curtea sa, vreme de multi ani: Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes. Intre cele doua tari surori avusesera loc ciocniri, marul discordiei fiind cetatea Chilia. Chilia ca si Cetatea Alba reprezinta legatura Moldovei cu comertul oriental precum si principala sursa de venit la visteria domneasca. Pierderea lor a insemnat de altfel si sfarsitul independentei Moldovei. De asemenea haraciul datorat fusese si el sistat. Toate acestea il determinasera pe Mahomed al II-lea sa ia o decizie impulsiva.  Astfel pe nepusa masa trupele aflate in campanie in Albania despresureaza cetatea Scutari si sunt trimise la Sofia. De aici, dupa regrupare pornesc in sa mars fortat spre Muntenia pentru a face jonctiunea cu trupele lui Laiota Basarab (17-20 mii de oameni). In acelasi timp li se cere si vasalilor tatari sa navaleasca din nord.

Combatantii

Armata sultanului, pusa sub conducerea lui Suleiman Pasa, beglerbegul Rumeliei, numara 100.000-120.000 turci. (numarul acestora variaza de la o sursa la alta) Daca acestora le adaugam oastea domnului muntean si ajutorul dat de tatari (cel putin 10.000) avem o forta invadatoare de circa 150.000 de oameni. Moldovenii lui Stefan sunt in numar de 40.000, cifra plauzibila judecind dupa faptul ca populatia tarii nu depasea 500.000 de oameni. Practic toti cei capabili sa poarte o arma sunt fie in oastea domnitorului fie de staja cetatilor. Matei Corvin, regele Ungariei, in ciuda bataii administrate de Stefan la Baia, ii vine in ajutor vecinului sau cu 5.000 de secui si 1.800 de ardeleni. Regele Poloniei si Lituaniei,Cazimir al II-lea trimite si el 2.000 de polonezi. Aceste ajutoare venite la timp sunt, in opinia mea, decisive, chiar daca numerosi istoriografi incearca sa minimalizeze efortul acestora. Trecind peste afirmatiile de genul ca moldovenii care compuneau asa numita gloata, luptau pentru neatarnare manati de dragoste pentru pamant si tara erau eficienti chiar si inarmati cu furci si topoare, mercenarii veniti din Ungaria si Polonia erau profesionisti, aveau armament modern (pusti sau asa numitele sanete), erau disciplinati si eficienti. Nu intamplator, Stefan ii pune in prima linie, acestia tinind piept ore intregi elitei armatei otomane. De altfel se estimeaza ca nu mai putin de 3.000 de secui ar fi ramas pe campul de lupta la lasarea intunericului.

Tactica si locul ales de Stefan

Tactica adoptata de Stefan este aceea de a hartui invadatorul, de a nu-i lasa provizii la indemana, pe scurt de a-l obosi si infometa. Locul ales pentru desfasurarea bataliei decisive este la nord de Vaslui in imediata vecinatate a unui pod peste raul Racova, intr-o zona mlastinoasa, marginita de doua coline si paduri. Pe inaltimi sunt plasate cele 20 de tunuri de care dispune si care isi vor dovedi pe deplin utilitatea in timpul luptei. Norocul a facut ca ziua de 10 ianuarie 1475 sa fie una cetoasa. Solul nu era deloc inghetat astfel incat drumul era extrem de anevoios, smarcurile din valea Barladului facind inaintarea calaretilor imposibila. Corpul central al armatei moldovene este dispus pe doua linii. In prima se gasesc unitatile trimise de unguri si polonezi. In linia a doua sunt cele mai bune elemente ale ostirii voievodului, oastea de curte. In aripa stanga a liniei a doua dispune cavaleria comandata de Hatmanul Sendrea. In spatele liniilor, tot pe partea lor stanga, ascunsi in padure, se afla grosul armatei, oastea cea mare. In partea dreapta peste mlastini, stau ascunsi un numar de trambitasi si buciumasi gata sa sune.

Lupta

In dimineata zilei de 10 ianuarie spahii din capul coloanei ajunsi in capul podului intra primii in lupta cu linia intai a lui Stefan, formata din secui si polonezi. Prima linie cedeaza incet dar sigur sub presiunea turcilor, avind pierderi grele. Este momentul in care corpul de buciumasi din partea dreapta incepe sa faca larma. Turcii se regrupeaza si pornesc la atac in directia aceea. Ceata favorizeaza confuzia ce se produce. Tunurile lui Stefan dar si numerosii luptatori cu greutatea lor rup podul izolind si rupind oastea otomana in doua. Din partea stanga Stefan coboara in fruntea rezervelor si loveste inamicul in spate. Spahii neavind loc de desfasurare, prinsi in noroiul mlastinelor, separati de restul armatei, atacati din fata si din spate sunt complet nimiciti. Cei ramasi dincolo de pod se retrag in debandada catre Siret si Dunare. Putini sunt insa cei care scapa. Stefan porneste in urmarirea lor iar pe cei care ii cad in mana ii trage in teapa, cu exceptia catorva pasale care sunt fie tinute pentru rascumparare, fie trimisi ca ostateci.

O posibila harta a bataliei, dupa Istoria Medie a Romaniei, edtura Didactica si pedagogica Bucuresti 1966, autori: Stefan Pascu, Ion Ionascu, Const. Cihodaru, G.Georgescu-Buzau.

© Copyright Hetel.ro 2011.

de Voicu Hetel