Economia nipona in anii 20

Primul razboi mondial adusese Japoniei mari beneficii. Cu sacrificii minime, fiind o beligeranta scutita de lupte, Japonia reuseste in scurt timp sa ocupe locul lasat liber de puterile vestice in Asia. Ca urmare a cererii crescinde existente pe pietele externe si a lipsei unei competitii serioase, exporturile s-au triplat, in timp ce productia industriala a crescut de cinci ori. Anii de razboi au asigurat o crestere economica miraculoasa, in timp ce, prabusirea Rusiei Tariste si a Germaniei i-au consolidat autoritatea in Extremul Orient. Sfarsitul conflagratiei a readus, cumva lucrurile la normal. Cresterea productiei mondiale a dus la scaderea preturilor principalelor produse de export japoneze, instalindu-se o perioada de recesiune. Reconstructia pricinuita de cutremurul din Tokio din 1923 a produs o usoara relansare, stopata insa de criza financiara din 1927.

Agricultura

In plan intern, agricultura detinea rolul dominant in economie, chiar daca ponderea sa in economie se va diminua constant pana in 1941. Situatia agriculturii nu era insa, una dintre cele mai fericite. O cauza importanta este aceea ca doar o mica parte din suprafata insulelor nipone este cultivabila, circa 60 de mii de kilometri patrati. De aceea in lupta lor pentru hrana s-a ajuns ca prin cultivarea rationala a pamantului sa se obtina productii importante. In acest sector lucra o buna parte din populatie, aflata de multe ori la cheremul fortelor naturii sau a fluctuatiilor de preturi. Din acest motiv, se facea simtita tot mai usor o criza de supraproductie urmata de o scadere vertiginoasa a preturilor la orez. Iata, de exemplu, in anii 1927, 1928 si 1929 fusesera atinse productii record la orez care au dus la o crestere masiva a ofertei, pentru care nu exista o cerere pe masura. Sectorul rural a fost lovit de o prabusire a preturilor la orez in 1930 si, in general, a purtat greul depresiunii mondiale care se abatuse si asupra Japoniei.

Marea criza economica izbucnita mai intai pe Wall Street, s-a extins cu repeziciune in intreaga lume. Cele mai afectate au fost tarile dezvoltate si puternic industrializate. Japonia nu a facut nici ea exceptie. Efectele au fost devastatoare, productia industriala a scazut cu 40%, iar 50% din intreprinderile grele si extractive si-au inchis portile, numarul somerilor ajungind in 1931 la trei milioane.

Sericultura

O ramura importanta, traditionala nipona era sericultura pentru ca asigura 37% din exportul de marfuri. Dupa razboi, preturile au inceput si aici sa coboare, ajungind sa se diminueze cu mai bine de 50% pana la sfarsitul anilor 20. Un numar important de tarani traiau din cresterea viermilor de matase, principalul lor client fiind Statele Unite, 97% din matasea bruta exportata de Japonia luind drumul pietei americane. Cu exceptia matasii, insulele nu produc ele insele nici unul din produsele brute pe care le prelucreaza. Dupa 1929 importurile americane au scazut dramatic, ceea ce a determinat si o prabusire a preturilor datorita scaderii cererii. Efectele le-au simtit pe pielea lor peste doua milioane de familii din arhipelag.

America Latina a fost in mare masura debuseul pentru marfurile nipone, dar si un izvor nesecat de materii prime. Catre mijlocul anilor douazeci produsele japoneze au invadat efectiv pietele latino-americane. Practicarea unor preturi de dumping, asigura o buna penetratie in detrimentul produselor europene si nord-americane. Sunt exportate matasuri, articole din bumbac, bijuterii, sticlarie, covoare, lacuri etc. La aceasta a contribuit in primul rand faptul ca in tarile Americii Latine industria, cu exceptia celei miniere este slab dezvoltata, de aici incapacitatea satisfacerii cererilor pietei interne. In Peru si Brazilia, de pilda, japonezii achizitionau mari cantitati de bumbac brut pe care il prelucrau si il revindeau acelorasi state. La inceputul anilor ’30 schimburile comerciale s-au intensificat. Exportul de tesaturi de bumbac a crescut de 9 ori in decurs de doar 5 ani. Atentia oamenilor de afaceri din arhipelag se indrepta si spre Siam, Indiile neerlandeze, Indochina, statele malaisiene si Filipine de unde se puteau importa materii prime de importanta capitala precum: fier, cauciuc, in si petrol.

Necesitatatea asigurarii unui “Spatiu Vital”

In raportul Comisiei Lytton se arata ca Japonia este nevoita sa importe in totalite bumbacul, lana si cauciucul pe care le consuma. De asemenea este dependenta de importurile de lemn (2/5 din necesar), de minereu de fier (peste 9/10), uleiuri si petroluri (aproape 9/10). Dezvoltarea sa economica se datoreaza in mare masura datorita carbunilor, care constituie singura bogatie importanta a subsolului. Pentru Japonia era o chestiune esentiala asigurarea unui spatiu de manevra pe mari si oceane iar prin aceasta liberul pescuit si libertatea schimburilor si a importurilor de materii prime.

Crearea statului marioneta Manciuko raspundea, prin resursele sale, la o parte din aceste nevoi. De aici si din China este adus minereul de fier, iar din Statele Unite fierul vechi care-i permite sa se numere printre marii producatori mondiali de otel. Daca acceptam teoria spatiului vital, putem spune ca pentru nici un alt popor nu are o valabilitate mai mare decat pentru japonezi. Nici una din Marile Puteri nu are o populatie atat de densa (189 locuitori pe km patrat) si un pamant atat de sarac. Populatia Japoniei se mareste cu un milion de locuitori. In preajma celui de-al doilea razboi mondial Japonia dispune de resurse limitate de hidrocarburi. Din propriile lor puturi obtin de-abia 60.000 de tone pe an, cu un randament tinzind mai mult sa scada, in timp ce necesarul de hidrocarburi ar fi de cel putin zece ori mai mare. Culmea este ca problema ar fi putut fii rezolvata, macar partial, daca nu s-ar fi grabit sa cedeze Rusiei, in 1905, nordul Sahalinului unde s-au descoperit mai tarziu zacaminte de titei. Importurile sale crescura din ce in ce mai mult odata cu dezvoltarea industriei interne. Astfel daca in 1916 se importau circa 3.000 de tone de petrol, in 1939-1940 se ajunsese la 5 milioane. Importurile sunt controlate in mare parte de zaibatsu-rile Mitsubishi, Sumitomo si Mitsui. O solutie pentru aceasta problema a fost fabricarea benzinei sintetice din carbune dupa metoda germana. Fiind aproape total lipsita de materii prime, ea este condamnata sa depinda de importurile facute prin intermediul companiilor americane si anglo-saxone Burmah Oil pentru Birmania si Shell pentru Indonezia.

Dependenta economiei nipone de materie prima s-a vazut cu precadere dupa 1 ianuarie 1940 cand tratatul nipono-american din 1911 a fost suspendat de Statele Unite. In septembrie 1940, dupa infrangerile suferite de Franta si Olanda, Japonia negociaza cu Indiile olandeze sa le livreze hidrocarburi “in orice situatie”. Acordul se incheie in noiembrie, insa pentru o cantitate redusa. Condamnarea la asfixie economica vine insa odata cu 20 iunie 1941, cand americanii inceteaza livrarile de petrol de pe coasta Atlanticului spre Japonia. In acest fel se incheia o perioada de avant economic fara precedent in istorie. In perioada cuprinsa intre anii 1905-1940, economia Japoniei creste de 12 ori, inaintind cu o viteza de trei ori mai mare decat economia oricarei alte tari a lumii.