Manuc Marzaian sau Manuc Bei, un armean foarte bogat, este cel care a dat numele unuia dintre cele mai vestite localuri din Valahia secolului XIX. Construit intre 1806-1808, cu o arhitectura extrem de moderna si elaborata pentru acea epoca, avand chiar si o fantana arteziana interioara, lucru rar intalnit, si un chei de piatra pe malul Dambovitei, hanul a devenit rapid un punct de atractie. La scurt timp dupa finalizarea sa aici se negociaza pacea de la Bucuresti ce incheie razboiul ruso-turc (1806-1812) soldata cu rapirea Basarabiei de catre Imperiul Tarist. Aici se jucau piese de teatru la sfarsitul secolului XIX si tot in han s-a desfasurat si primul spectacol de opereta de pe teritoriul Vechiului Regat. De asemenea, in Sala Dacia in 1916 politicienii romani discutau despre intrarea in razboi alaturi de Antanta.

In primii ani de dupa 1989, Hanul lui Manuc s-a aflat o perioada in proprietatea statului. Proasta sa administrare, chelnerii obraznici, sfaraitul de mici acompaniat de manele si fetele de masa murdare au ramas in memoria oricui a poposit acolo sa se racoreasca cu o bere trezita. Dupa mai bine de un deceniu de lupta in instanta cu administratorul, o firma la care AVAS detine aproape 70%, un descendent al Cantacuzinilor a fost repus in posesie in 2007. Cladirea şi-a păstrat în mare parte, in tot acest timp, vechiul stil.

 

Despre pavajul strazilor vechiului Bucuresti

 

Exista insa si ceva cu totul special trecut cu vederea de restauratori: pavajul din lemn de stejar cu care se acopereau străzile vechiului Bucuresti, pe care le mai poti vedea doar aici la intrarea in han. In secolul XVIII se foloseau traverse lungi din scandura de stejar pentru a acoperi strazile. Barnele groase aveau o lungime de 6 pana la 8 metri. Este si cazul Podului Mogosoaiei, actuala Cale a Victoriei, care si-a luat numele de la faptul ca era “podita” cu scanduri.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea dateaza si o relatare extrasa din ziarul Universul nr. 221 din data de 19 sept (1 oct) 1895, cu privire la pavarea cu lemn a unor strazi: “Pavajul de lemn pe care primaria Capitalei il construieste pe Calea Victoriei va fi gata in curand. Iata conditiile in care se construieste acest pavaj. Pe pamant se asterne un strat de vreo 15 centimetri de beton, iar deasupra se tencuieste cu ciment amestecat cu nisip. Cand betonul s-a inchegat bine, se incepe pavarea cu lemn. Bucatile de lemn sunt din brad si muiate in pacura. Ele au forma unor caramizi si se asaza pe muchie, in ordinea in care se aseza piatra de granit la vechiul pavaj – adica, astfel ca sirurile sa nu formeze sant la mijloc. Dupa terminarea acestei operatiuni, se umple golurile dintre siruri cu tarate de lemn, iar pe deasupra se asterne un strat subtire de ciment amestecat cu nisip. Lemnul de brad fiind foarte poros, zgomotul trasurilor e absorbit, iar drumul lin. Avantajul pe care il mai are acest lemn de pavaj, e ca se repara foarte lesne. Cand se strica o bucata de lemn, se vara imediat in ea un burghiu, se scoate afara bucata stricata si se inlocuieste cu alta noua, fara sa mai fie nevoie de intreruperea circulatiei”.

In preajma primului razboi mondial s-au facut primele asfaltari in Bucuresti. Primele strazi asfaltate au fost Calea Victoriei, o parte din Lipscani si strada Olari. Tot atunci s-au facut de proba si trei pavaje din lemn pe o parte din strada Lipscani, strada Sf. Ionica (azi desfiintata) si strada Elena Pherekyde. In cazul Hanului lui Manuc, pavimentul a fost executat folosindu-se felii groase de bustean. Lemnele folosite aveau forma cilindrica, cu un diametru de 8-12 cm si lungimea de 30-40 cm care montate vertical pe un strat de nisip, aveau spatiile dintre ele umplute cu bitumen pentru consolidare. Din pacate ele nu au fost conservate deloc, acestea degradindu-se rapid odata cu trecerea vremii. Acoperirea lor cu un material gros si transparent ar putea fi o solutie pentru salvarea acestora la fel cum s-a procedat in cazul ruinelor din spatele Bancii Nationale.

Asa ca, daca aveti drum pe acolo opriti-va si la poarta hanului, admirati si faceti o fotografie si dalelor vechi de doua secole. Din Vechiul Pod al Mogosoaiei nu s-a mai pastrat decat o bucata de lemn aflata la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti. Hanul, din 1992 monument de arhitectura, a fost restaurat de mai multe ori, în anii 1848, 1863, 1966-1970, 1991 – 1992, păstrându-se vechea structură. In 2007 au fost incepute cu destule greutati  reparatii de catre actualul proprietar, hanul raminind inchis pana la finalizarea acestora.

Incheiere

Daca nu ati apucat sa dati o fuga pana la han, acum, la sfarsitul lui iunie 2011 este deja prea tarziu. Intr-o dimineata de miercuri, 4 muncitori s-au pus voiniceste pe treaba si in dosul unei camionete trasa in fata portii hanului, au scos padelele din lemn si le-au azvarlit intr-un container. In luna septembrie Hanul lui Manuc si-a redeschis portile, butucii din lemn de la intrare fiind inlocuiti cu unii noi-nouti.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.