Începuturile teatrului în lumea greco-romană (II)

Teatrul în Roma antică

La Roma, cuvântul de ordine a fost multă vreme: pâine și circ. Și de spectacolele de toate soiurile aveau parte locuitorii Cetății Eterne, începând de la luptele de gladiatori, cu animale și terminând cu teatrul. Arta teatrală, formată sub directa influența a artei elene, nu se bucura aici de aprecierea de care avusese parte în patria sa, Grecia. De altfel, arta și cultura romană sunt în mare măsură o prelungire a celei grecești, existând însă, și destule elemente noi introduse de latini. Influența greacă pătrunde în lumea romană în secolul III î.Hr., odată cu opera lui Livius Andronicus (280-200 i.Hr.). Tragediile sale nu s-au păstrat dar se pare că acestea nu erau decât niște palide traduceri și imitații ale celor grecești.

 Actorul în Roma antică

Pentru romani, profesia de actor nu este una dintre cele mai onorabile. Teatrul e prețuit de public, însă actorul în mentalitatea colectivă, este perceput ca un individ cu o profesie compromisă. Autoritățile tratau actorii cu destulă asprime și nu puține sunt cazurile în care aceștia primeau pedepse corporale pentru abateri neînsemnate. Cu toate acestea, unii împărați romani precum a€œexcentricii” Nero (54-68 d.Hr.) și Caligula (37-41 d.Hr.) au cochetat cu ideea de actorie, fără a performa însă, în acest domeniu.

Cunoaștem numele a cel puțin doi actori celebri care grație talentului și măiestriei de care au dat dovadă au avut parte de multă prețuire din partea publicului, reușind să acumuleze averi însemnate din arta lor. Aceștia au fost Roscius și Aesopus. Despre ambii ne-a lăsat o serie informații Cicero care era prieten cu amândoi.

Teatrul roman

Primele teatre romane erau tot din lemn ca și cele ale grecilor, pentru ca mai apoi să se înalțe cele din piatră. Primul edificiu mai solid de acest tip a fost ridicat în anul 55 î.Hr., prin grija lui Pomei, în Roma, cu o capacitate de 40.000 de locuri. În general, teatrele construite de romani le depășeau în cu mult, în ceea ce privește numărul de spectatori, pe cele grecești. Scena pe care se desfășura piesa avea dimensiuni apreciabile putând ajunge la 60-70 mp. Teatrele romane puteau adăposti un mare număr de spectatori, dacă este să judecăm după ruine. Decorurile și costumele erau bogate iar coregrafiile îți luau ochii, prin numărul mare de oameni implicați.

Perfecționarea tehnicii și popularitatea de care se bucurau aceste spectacole teatrale a făcut, ca în unele cazuri, să fie investite sume considerabile în unele producții, astfel încât, dacă într-un text se vorbea despre o bătălie navală, atunci scena să fie umplută cu apă. În Sardinia, de pildă pe locul vechiului teatru roman, s-a descoperit un ingenios sistem de acustică. Vase din teracotă așezate cu gura spre public amplificau vocile actorilor făcându-le astfel auzite până în ultimele rânduri.

Colosseumul din Roma

Cel mai mare amfiteatru construit vreodată este Colosseumul din Roma datând din anul 80 d.Hr. Clădirea ocupa o suprafața de circa 2 hectare, având lungimea de 187m și lățimea de 175m și putea găzdui aproape 90.000 de oameni. Dacă s-au desfășurat spectacole de teatru în acel spațiu este, totuși greu de spus. Publicul roman a fost întotdeauna mai atras de spectacolele circ ori de luptele sângeroase, decât de teatru. Și în mod cu totul paradoxal, dacă în Grecia artele vor atinge apogeul în momentul de maximă înflorire economică, la Roma arta teatrului va ajunge să conteze pe creații originale valoroase, doar în perioada Republicii. În perioadă de maximă extindere a Imperiului Roman, nu avem nici o mare operă de teatru. Cei mai de seamă reprezentanți ai teatrului latin, au fost Plaut (250 i.Hr.-184 i.Hr.), și Terentiu (190 i.Hr- 159 i.Hr.) care au lăsat o seamă de satire la adresa societății romane din acele timpuri. Odată cu concentrarea puterii în stat în mâinile împăratului, fie că e vorba de Augustus ori de urmașii săi, acest gen de critică nu mai era tolerat. Satira politică avea să se transfere din teatrul cult in teatrul popular susținut de artiști ambulanți.

Amfiteatrul din Pula (Croatia) construit intre anii 27 i.hr-68 d.Hr.

Teatrul popular și influența sa asupra teatrului medieval

Un gen de teatru cu totul aparte, specific lumii romane,  este teatrul popular. Primele producții populare latine constau dialoguri, cântece, glume mai mult sau mai puțin deocheate, pe scurt, nimic elaborat și multă improvizație. Actorii care jucau în astfel de producții se numeau histrioni, un soi de bufoni care străbăteau rând pe rând satele și orașele prezentând spectacole numite atellane și mimi. Atellanele ca termen de comparație se aseamănă cu spectacolele commediei della€™ arte. În acest gen de spectacol existau personaje fixe care purtau măști. Prototipurile umane prezentate erau Maccus- prostul, Pappus-bătrânul desfrânat, Bucco-lacomul, Dossenus-trântorul. Atellana aborda teme de actualitate și se caracteriza printr-o critică acidă la adresa autorităților, latură puțin atinsă de teatrul cult.

Un alt tip de teatru popular a cărui influență se face și astăzi simțită a fost mimul. Histrionii care purtau numele de mimi purtau și ei măști. Piesele pline de haz îmbinau subiecte din sfera politicului cu reflecții morale dublate de un limbaj licențios. Și tot acestui gen al teatrului latin îi aparține și pantomima. Un alt fapt demn de luat în seamă este acela că în teatrul latin spre deosebire de cel grec, femeilor li se permitea să joace în pantomime. Și dacă am remarcat faptul că la baza surselor de inspirație pentru commedia dell a€˜arte stă atellana, ei bine, mimul se află la originea farsei medievale.

Bibliografie

Florin Faifer “Incursiuni in istoria teatrului universal”, Timpul, Iasi, 2010

Prof. Dr. Octavian Gheorghiu “Istoria teatrului universal”, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963

de Voicu Hetel

Articole asemanatoare

Începuturile teatrului în lumea greco-romană (I)

 

 

 

27 BC – 68 AD

Enhanced by Zemanta

Published by Voicu

Actor al teatrului Ion Creanga