Horea intr-un desen de epoca
Vasile Nicola Ursu din satul Albac din inima Apusenilor, cunoscut si sub numele de Horea sau Horia cum se pronunta in Ardeal, ramane un erou destul de putin cunoscut cu toate ca, in cele patru decenii si mai bine de comunism, nimeni nu a incercat sa-i stirbeasca in vreun fel aura legendara. Multe amanunte legate de rascoala romanilor transilvaneni, condusa de el nu sunt inca pe deplin lamurite. S-a vorbit despre o implicare a cercurilor francmasonice in aceasta ridicare a maselor, despre apartenenta liderilor la organizatii secrete de acest tip si chiar despre rascoala ca un fel de repetitie generala inaintea evenimentelor ce aveau sa se produca in Franta anului 1789.
Dintre toate teoriile si speculatiile citite cea mai interesanta mi s-a parut aceea conform careia Horea, numit de rasculati “Capitanul cel mare” sau “Craisorul” avea in plan refacerea vechii Dacii. Visa oare Horea sa devina un rege peste un teritoriu asemanator ca intindere celui condus de Decebal?
Autorul celei mai ample si mai bine documentate lucrari despre rascoala lui Horea, academicianul David Prodan, credea in existenta unei solidaritati romanesti in cele trei tari romane. Era insa o solidaritate virtuala pentru ca legaturile lui Horea cu Tara Romaneasca si Moldova pentru a le cere protectie, sprijin din partea Portii sau o posibila viitoare unire nu au existat, ori dace au existat, ele nu au putut fi dovedite. Ideea unui regat romanesc al Daciei a prins mai degraba contur in plan european unde rascoala transilvanenilor a avut un profund ecou. Glorificarea lui Horea o fac fara sa-si dea seama chiar adversarii sai. Pentru a-i agrava vina de a se rascula impotriva imparatului acestia ii atribuie rolul de “Rex Daciae”[1]. Craisorul din planul inchipuirii populare este transformat in rege, ca si cum demersul sau revolutionar ar fi avut o finalitate politica.
Octavian Goga avea sa scrie in 1935: “Crainic al neatarnarii, ca Tudor si Iancu. Horia apare nu ca un simplu sbiciuitor al unui colt de tara, pentru implinirea unor exigente locale, ci ca un indraznet inovator, in a carui minte taraneasca a strafulgerat un preludiu al inchegarii noastre nationale. Ca si Tudor Vladimirescu sau ca Avram Iancu de mai tarziu, acest clacas rebel se ridica impotriva unei ordini de drept impuse de straini; crainic al neatarnarii el trezeste un ecou cu protestarea lui in sufletul multimii si plateste cu capul viziunea mareata a intregirii neamului. Dusmanii cari in deriziune dupa ce l-au vazut infrant au pregatit monede cu efigia lui si cu inscriptia “Horia rex Daciae”, fara sa-si dea seama au rostit un mare adevar istoric. Da, in vinele indraznetului daramator a curs sange veritabil de stapan si de Domn”.
Unele documente vorbesc insa, despre un Horea care-si asumase inca din timpul vietii, pe cand era in fruntea rascoalei, titlul de rege al dacilor. Exista cateva informatii disparate referitoare la existenta unor monede din aur, batute in timpul rascoalei. Cu siguranta nu poate fi vorba de o emisiune semnificativa cantitativ datorita timpului dar si al materialului pretios disponibil in cantitati reduse provenind din minele Apusenilor si din prazile luate de la grofi[2]. Nu stim daca aceste monede realizate prin tehnici de batere rudimentare erau sau nu menite sa serveasca pentru inarmarea rasculatilor, daca Horea avea cunostinta de ele sau daca au un caracter, neoficial fiind doar opera unor sustinatori ai miscarii transilvanene. Istoricul maghiar Miklós Jankovich (1772-1846) va publica la 1829 desenul a doua monede batute in aceasta perioada. Pe aversul primei monede e desenata o sabie implantata intr-o inima iar in partea de jos sta scris „ Nos pro Caesare” – „Hora Rex Daciae”[3] . Pe revers sta scris „Hora be si hodineste”- „Tara plinge si plateste”. Pe cea de-a doua moneda apare doar textul „R. D. Hora”. Se pare ca titulatura de Horiae rex Daciae precum si simbolul inimii strapunse de sabie erau folosite de Craisor si atunci cand trimitea scrisori dupa cum se vede in acest link.
Stampa de epoca reprezentandu-l pe Horea in fruntea rasculatilor
Este posibil asadar ca, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, sa fi existat credinta printre ardeleni cel putin ca, intre locuitorii de dincolo si de dincoace de Carpati, exista o unitate de neam si de limba, precum si o istorie comuna. De remarcat faptul ca, la acea data, nimeni nu se gandea sa boteze un posibil stat al valahilor cu numele de Romania. Transilvanenilor li se parea natural ca tara sa capete numele de Dacia.
de Voicu Hetel