fragment dintr-un articol publicat de Gabriela Riegler in saptamanalul Tomis din Constanta, pe marginea spectacolului “Prostii sub clar de luna” de la teatrul Urmuz Tulcea (decembrie 1999)
Astfel se pierde o idee regizorala meritorie. Si vina e numai a textului. Scris “sub aripa” cenzurii, el contine formule scriitoricesti prafuite, depasite, datate, prea datate pentru a mai insemna ceva pentru spectatorul anului 2000. Bancurile anilor ’60 facute pe seama “controlului financiar”, “avutului obstesc” ori a “incadrarii in campul muncii” sunt fie aproape uitate de publicul varstnic, fie necunoscute celui tanar. Itentia regizorului care si-a asumat cu succes si realizarea scenografiei si a ilustratiei muzicale de a omagia spiritul lui Mazilu si de a impinge spre universalitate textul acestuia esueaza daca nu in plan artistic, atunci in cel de idee. Cu alte cuvinte, un spectacol ingenios si coerent din punct de vedere regizoral pierde prin latura sa tinind de scriitura si mesaj.
Desigur, comparativ cu alte puneri in scena ale acestei piese, cea tulceana se arata a fi mai inventiva, pastrind clasicismul si folosind cu masura, o larga paleta de modalitati teatrale, cuprinzind filonul antic, comedia dell’arte, teatrul absurdului. O Ortansa senzuala si plina de viata, intruchipata de Veronica Gheorghe, o actrita cu o foarte buna dictie, lucru mai rar pe scena romaneasca, o Clementina impresionabila, credula si usor influentabila (Rodica Bistriceanu), un Emilian (Vitalie Ursu) care i s-ar potrivi mult mai bine celei din urma decat celei dintai, un “delapidator” cu tenta donjuanista (Valentin Ghibaltovschi), doi parinti (Catalina Cristea si Voicu Hetel), actori cu certa disponibilitate pentru comedie, si o zana-vrajitoare (Dana Vitcu), sub a carei invizibila bagheta, dar vizibila intentie se desfasoara intregul conflict – cu alte cuvinte o distributie plina de verva, talent si tinerete. Am remarcat insa o absenta notabila, cea a talentatului actor, de altfel tulcean, Valentin Potrivitu, care a semnat prestatii de exceptie, dovedind reale calitati artistice, pe scena Studioului “Casandra” in anii nu de mult trecuti, ai studentiei bucurestene si care intentioneaza sa aduca la rampa, in februarie, viziunea sa legata de “A dousprezecea noapte” shakespeariana. Tot la capitolul proiecte figureaza acum realizarea a inca cel putin doua noi spectacole pana la finele stagiunii. Ion Dore si-ar dori sa poata pune in scena Sluga la doi stapani a lui Goldoni. Important este insa ca repertoriul sa fie cat mai divers, iar spectacolele sa nu poarte semnatura unuia si aceluiasi regizor, tocmai intru evitarea caderii intr-un manierism care nu ar aduce decat un prejudiciu “urmuzistilor” tulceni.