Pare destul de greu de inteles astazi de ce Japonia, un stat insular de dimensiuni modeste raportat la teritoriul nord american si lipsit aproape total de resurse, a ales sa intre in acest razboi. Toti analisti militari si economici niponi erau de acord ca nu aveau cum sa castige un razboi de uzura cu SUA. Si atunci de ce au ales cartea razboiului?

Relatiile cu Statele Unite la inceputul celui de-al doilea razboi mondial

In ianuarie 1940, guvernul Abe este inlocuit cu cel al amiralului Yonai, cunoscut ca ostil aliantei cu puterile Axei. Politica acestuia viza zona Pacificului si Asiei de sud-est. Preocupat de pericolul unui embargo asupra produselor importate din SUA a incercat sa-si intareasca pozitiile in Indonezia. De altfel, in cursul anului 1940, principala sursa de aprovizionare a Japoniei cu materii prime strategice si cu alte produse au ramas tot Statele Unite. Astfel, in raport cu alte tari care livrau materiale strategice Japoniei, partea Statelor Unite era de 65,57% la petrol, de 77,09% la material feroviar si masini unelte, de 90,39% la otel si fonta, 90% la plumb, de 76,92% la avioane si piese detasate, de 56,67% la produsele semifinite din materiale feroase, de 64,67% la automobile si piese detasate, de 99,39% la aliaje.

Pentru japonezi ar fi fost de preferat sa-si conduca politica de expansiune in Asia de sud-est fara a fi nevoiti sa recurga la razboi. Calea tratativelor era mai usor de urmat, chiar si pentru militaristii insetati de sange de la Tokio, si aducatoare de mari beneficii, dupa cum se vazuse in ultimii ani. De aceea diplomatia din arhipelag a initiat o serie de tratative cu Statele Unite inca de la sfarsitul anului 1940. Ceva se schimbase, insa la Casa Alba. Inca de la inceputul anului 1941, presedintele american Franklin Delano Roosvelt era convins ca Statele Unite nu se mai pot tine departe de conflictul din Europa.

La Washington, “ofensiva pasnica”, inceputa de japonezi in ’40, prin acapararea Indochinei franceze, nu era vazuta cu ochi buni. Summner Welles, Secretarul adjunct al Departamentului de Stat a amenintat ca in cazul ocuparii Indochinei tratativele americano-japoneze urmau sa fie puse in pericol.

Pe 24 iulie 1941 presedintele american a cerut imperativ retragerea trupelor nipone din Indochina. Ambasadorul nipon la Washington, Nomura era convocat de presedintele Roosvelt pentru a i se comunica dorinta de a incheia un tratat cu privire la pastrarea neutralitatii Indochinei. In cazul acesta trupele de ocupatie ar fi trebuit retrase imediat, lucru pe care guvernantii de la Tokio nu puteau sa-l accepte.

Embargoul impus de Statele Unite

Statele Unite luau in acel moment o decizie ce va influenta decisiv cursul istoriei. Doua zile mai tarziu, el a dispus inghetarea tuturor activelor japoneze din Statele Unite si instituirea unui embargo asupra aprovizionarii cu titei. Fonduri si bunuri nipone in valoare de 130 de milioane de dolari erau inghetate, exporturile de benzina cu cifra octanica mare erau sistate, in timp ce alte exporturi catre arhipelag erau drastic reduse. Lovitura este naucitoare caci americanii realizeaza o extractie de 162 de milioane de tone la nivelul anului 1938 si de 193 de milioane de tone la nivelul anului 1940, adica 60% din productia globala. Era o decizie care venea dupa 18 luni de tensiuni grave ce debutasera cu suspendarea de catre Statele Unite la 1 ianuarie 1940 a tratatului comercial americano-nipon din 1911. Intreruperea livrarilor de petrol inseamna condamnarea Japoniei la asfixie economica. Britanicii luau o decizie asemanatoare prin sechestrarea capitalurile nipone din metropola si colonii precum si prin denuntarea acordurilor comerciale incheiate anterior.

Sa nu ne imaginam ca daca pe teritoriul Marii Britanii nu se gaseste nici macar o picatura de petrol, ea nu dispune de zacaminte uriase in afara granitelor. Prin Royal Dutch-Shell si Anglo-Iranian controleaza vaste resurse. Guvernul olandez aflat in exil la Londra exprimase si el o pozitie similara adoptata de gazda lor. Cu aproape 8 milioane de tone extrase, in 1938, titeiul indonezian ocupa locul al patrulea in lume, in urma Statelor Unite, Uniunii Sovietice si Venezuelei. Pentru Japonia, petrol nu se mai gasea decat in coloniile britanice si olandeze din vecinatatea arhipelagului nipon.

Aveau oare nevoie britanicii de un inamic redutabil in Extremul Orient? Da, pentru ca obtineau un aliat pretios, vital pentru supravietuirea sa. In al doilea razboi mondial, spun statisticile, SUA a trimis in lupta 15 milioane de oameni, au fabricat 6 milioane de pusti si mitraliere, 297.000 de avioane, 86.000 de tancuri si vehicule blindate, 71.000 de nave maritime si 41 de miliarde de tuburi de munitie. Disponibilitatile de petrol corespund intocmai acestei risipe de mijloace. Productia va creste de la an la an ajungind in 1945 la 204 milioane de tone. Importurile cresc si ele, facindu-se mai ales din Venezuela, in timp ce pe plan intern se introduce rationalizarea benzinei. Japonia aliniaza 5 000 de avioane, din ele 2000 apartinind fortei aero-navale, o flota de razboi de 1,3 milioane de tone si una comerciala de 6 milioane de tone. Exista o singura problema: lipsa combustibilului. Riposta japoneza a fost discutata la 31 iulie si singura solutie a fost aceea de a cauta petrol acolo unde se mai gasea, adica in Indiile olandeze. Japonia va incerca in cateva randuri sa-si renegocieze pozitia dar se vor lovi de intransigenta americanilor. Cum nici una dintre parti nu era dispusa sa cedeze ceva nu mai ramaneau multe optiuni.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.