Dacia preistorică – de la romanul fantastic la fantasmele nationaliste

Imagine de pe coperta Daciei preistorice
În 1913 apărea postum, la Bucureşti lucrarea “Dacia preistorică”, de Nicolae Densuşianu. O lucrare absolut impresionantă, de 1200 de pagini, o sinteză care a stârnit enorme pasiuni, pozitive şi negative intre istorici si partizanii autohtonismului dacist.

 

Nicolae Densuşianu, a fost unul dintre cei mai insemnati istorici romani de secol XIX. Numele sau ramane indisolubil legat de impresionanta sa lucrare Dacia preistorică, poate cea mai controversata scriere cu caracter istoric de la noi. Atat de mari au fost polemicile aparute in jurul teoriilor sale incat, restul operei sale, mult mai clara, mai valoroasa si mai bine fundamentata stiintific e cu totul uitata. Dacia preistorică cunoaste o multime de reeditari in timp ce “Revolutia lui Horea in Transilvania si Ungaria, 1784-1785”, prima monografie stiintifica pe aceasta tema, prezinta interes doar pentru un grup restrans de specialisti. Asta ca sa nu mai vorbim de sutele de documente privitoare la istoria romanilor din perioada 1199-1575, descoperite de către Nicolae Densuşianu si publicate intre 1887-1897 in colectia Hurmuzachi. Daca tinem cont de faptul ca cea mai mare parte a istoriei Transilvaniei se contureaza astazi gratie muncii sale, prin cercetarea a 16 arhive si 12 biblioteci din Transilvania si Ungaria[1], importanţa ca istoric a lui Nicolae Densuşianu este de netagaduit. Si totusi, de ce este Densusianu asa de contestat si in egala masura admirat?

 

Dacia preistorică apare intr-o perioada de afirmare a identitatii poporului român. Locul romanilor ca stramosi cu sange nobil, fauritori de civilizatie si intemeietori ai poporului nostru este luat incet, incet de enigmaticii daci. Lucrarea istoricului ardelean venea sa intregeasca acest fapt si sa plasmuiasca o imagine a realitatilor istorice de la inceputuri.

Densuşianu isi incepe investigatia de la izvorul istoric, scris ori arheologic pe care le considera doar etapa finala a unui eveniment ori fapt istoric. Tot ce se afla inaintea acestui sfârşit nu este consemnat, istoricului revenindu-i misiunea de a completa puzzle-ul. Atunci cand lipsesc marturiile Nicolae Densuşianu face apel la legende, zvonuri, mituri, la literatura orala, fapt ce aminteste de modul in care Herodot isi culege informatiile.

 

Nicolae Densuşianu alcatuieste dupa exemplul lui Hasdeu un chestionar istoric pe care-l adreseaza invatatorilor si preotilor din toate colturile tarii. Prima parte este trimisa in 1893, a doua parte in 1895. Pornind de la informatiile primite, istoricul pleaca intr-o calatorie de documentare in judetele muntoase pentru a confrunta la fata locului raspunsurile din chestionar. Dacia preistorică se contureaza in mare masura din cele scrise de acei oameni impreuna cu informatiile desprinse din operele anticilor.

Nicolae Densusianu

 

In lipsa izvoarelor si a dovezilor arheologice, Nicolae Densuşianu face apel la imaginatie, speculeaza, presupune si fabuleaza. Istoricul se departeaza de modalitatile si mijloacele de a scrie istoria. Rezultatul este ca lucrarea se transforma dintr-un demers stiintific, intr-un basm fantastic populat de creaturi mitologice. Detractorii sai s-au repezit sa-l acuze de amatorism si diletantism uitand ca aveau in fata un erudit, autorul unor importante lucrari cu caracter istoriografic. Dar Nicolae Densuşianu nu putea scrie o preistorie cu mijloacele unui istoric profesionist acolo unde nu exista inca o istorie. Marele merit al cercetatorului ramane insa culegerea si interpretarea datelor etnografie gasite la 1900. Importanta chestionarelor pentru folcloristica romaneasca este deosebita. Densuşianu recompune cu ajutorul acestora, intr-o tentativa nestiintifica, o istorie avand credinta ca in folclor sunt conservate urme ale unei epoci stravechi a carei succesiune si coerenta nu au fost inca reconstruite.

 

Cateva din ipotezele lui Densuşianu

 

Sondand trecutul Nicolae Densuşianu descopera radacina neamului românesc: pelasgii şi hyperboreii precum si centrele lor spirituale aflate in vârfuri de munte şi umbră de pădure. Modul de viata al acestor societati stravechi nu putea fi altul dupa cum arata Densuşianu, decat acela al taranilor romani. Taranul roman apare astfel ca un continuator al civilizatiei pelasge intemeiate pe valori duhovniceşti şi smerenie.

Sfinxul din Bucegi alaturi de alte blocuri de piatra cu forme curioase a fost considerat de Densusianu drept un loc sacru artificial.

O atentie deosebita o acorda istoricul monumentelor megalitice din zonele muntoase. Plecand de la vechi legende, Densuşianu ajunge la concluzia ca este vorba despre altare de cult, artificiale, opera unei civilizatii vechi preromane, pregrecesti si preegiptene. Printre stancile identificate de acesta ca fiind simboluri sacre, artificiale se numara si Sfinxul din Bucegi, despre care insa geologii au aratat ca are o origine cat se poate de naturala. Chiar daca multe din identificarile lui Densuşianu s-au dovedit a fi eronate ideea de baza ramane aceea a posibilitatii existentei unor sculpturi lasate de pelasgi in Carpati.

O alta teza lansata de Densuşianu care a prins foarte bine fiind vehiculata si astazi este aceea ca nici limba, nici obiceiurile si nici chiar mitologia poporului român nu isi au originile in imperiul roman. Rolul de centru difuzionist ii revine, potrivit acestuia spatiului est-european si cu precadere celui carpatic. Cu alte cuvinte, leaganul civilizatiei europene se afla aici. România preistorica sub conducerea marilor suverani Uran si Saturn ajunge un imperiu universal care inglobeaza Europa, Africa de Nord cu Egiptul, lumea mediteraneeana, si mare parte din Asia, practic toata lumea antica cunoscuta.

Poate cea mai interesanta si contoversata teorie a lui Densuşianu este cea privitoare la limba pelasgilor. Limba vorbita de locuitorii dintre Carpati si Dunare este limba mama vorbita de popoarele care s-au raspandit mai tarziu pe tot cuprinsul Europei Occidentale. Difuziunea pelasga se face si inspre rasarit, spre Asia Mica si mai departe. Din Carpati pana in peninsula Iberica si din Pirinei in peninsula Italica, dar si in Caucaz, peninsula Balcanica si Asia Mica, concluziona Densuşianu se vorbea o limba asemanatoare. Nu numai limba este comuna dar si diferite obiceiuri, traditii, elemente decorative, simboluri etc. Cu alte cuvinte, o alta teza imbratisata de dacomanii de ieri si de azi, este ca la Roma si pe crestele Carpatilor se vorbea cam acelasi dialect. Asadar, nu latinii ne-au romanizat pe noi, ci noi i-am dacizat pe ei! Argumentul suprem este ca pe Columna lui Traian nu apar translatori, de unde rezulta clar ca dacii si romanii vorbeau aceeasi limba. Ideea aceasta a placut atat de mult incat a fost dezvoltata de amatori entuziasti precum Napoleon Savescu sau Iosif Constantin Dragan gasind numerosi adepti astazi. Aceasta super civilizatie a pelasgilor, arata istoricul, va intra in contradictie cu lumea greco-romana, razboaiele traiane fiind doar ultimul act al confruntarii dintre doua lumi diferite.

 Ecourile Daciei preistorice

 

Dacia preistorică a fost apreciata de Mircea Eliade, slavistul Ioan Bogdan, academicinul Dimitrie A. Sturdza dar si de scriitorul Ioan Al. Bratescu Voinesti, ca sa-i citam doar pe câtiva. Marea majoritate a istoricilor, precum Xenopol, Onciul sau Pârvan nu au dat insa o prea mare importanta lucrarii, in principal datorita metodei de cercetare. Vasile Parvan considera Dacia preistorică ca fiind mai degraba un roman fantastic.

Vasile Parvan

Cel care avea sa-i aduca pe daci intr-o adevarata lumina si sa-i scoata din zona speculatiilor, ipotezelor si aproximarilor a fost Vasile Pârvan. Izvoarele narative privitoare la istoria veche a romanilor primesc suport stiintific prin descoperirile arheologice si analizele sale. Cea mai importanta lucrare a lui Pârvan ramane Getica, O protoistorie a Daciei. Aici gasim toate informatiile narative si arheologice despre geti, prima sinteza de anvergura a acestei civilizatii.

Dacia preistorică, la fel ca toate marile lucrări istorice, nu a fost scutită de uzura vremii şi de corecţiile aduse de noi descoperiri şi interpretări. Unele dintre concluziile lui Nicolae Densuşianu sunt discutabile şi altele au fost infirmate de cercetările ulterioare.

In unele privinte, s-a dovedit ulterior ca Densuşianu a intuit corect. Asemanarile dintre miturile, credintele si obiceiurile unor vechi popoare arata ca acestea, desi aflate in spatii geografice diferite, au o radacina comuna. O teorie stiintifica bazata pe ideea unei migratii pontice in Asia e sustinuta de unii cercetatori.

In ceea ce priveste motivul principal pentru care Nicolae Densuşianu scrie Dacia preistorică, cred ca acesta nu este decat acela de a promova nevoia ca neamul românesc să-si alunge complexele de inferioritate facand apel la niste stramosi superiori din punct de vedere spiritual tuturor celorlalte rase, capabili sa influenteze destinul omenirii. In perioada interbelica, teza lui Nicolae Densuşianu a fost preluata si dezvoltata de cativa istorici amatori, imbatati de nationalism.

 

Bibliografie

Lucian Boia “Istorie si mit in constiinta romaneasca”, Humanitas 2010

Claudiu Georgescu “Nicolae Densuşianu confirmat?” in Almanah Luceafarul 1982 pag 113-116

Nicolae Densuşianu “Dacia preistorică”, Institutul de Arte Grafice “Carol Göbl”, Bucureşti 1913

“Nicolae Densuşianu” in Enciclopedia Universala Britannica, Editura Litera, vol.IV, Bucuresti 2010

Florian Petrescu “Nicolae Densuşianu – autorul Daciei preistorice (1846-1911)” in Oameni de seama din istoria romanilor vol.3, editura Versus, Bucuresti 2008 pag 69-75

 

de Voicu Hetel


[1] In 21 august 1878 manuscrisul “Revolutiunea lui Horea in Transilvania si Ungaria” este citit si apreciat de Societatea Academica Romana. Densusianu primeste in urma raportului favorabil intocmit de George Baritiu un ajutor de 1500 de lei pentru a intreprinde o calatorie de studii. Sunt cercetate astfel foondurile unor biblioteci publice si particulare din Abrud, Alba Iulia, Blaj, Brasov, Buda, Campeni, Cluj, Deva, Oradea, Pesta, Reghin, Sibiu, Targu Mures, Zlatna.

Author: Voicu

Actor al teatrului Ion Creanga