Cum si-a pierdut Nicolae Milescu Spatarul nasul si barba

Nicolae Milescu (1636-1708) este una dintre cele mai valoroase personalitati din spatiul romanesc in secolul al XVII-lea. A fost istoric, geograf, filolog, teolog, diplomat, etnograf de talie mondiala. Vorbea curent latina, elina, slavona, turca si neogreaca deprinse la Scoala Patriarhiei din Constantinopole unde a fost trimis la studii. De-a lungul vietii a calatorit prin Germania, Franta, Suedia si Rusia, iar intre anii 1675-1678 a fost in China cu misiune diplomatica din partea tarului Rusiei. A publicat lucrari de mare valoare care au cunoscut o larga circulatie in mai multe limbi. Cele mai interesante raman, fara indoiala, “Jurnal de calatorie in China” si “Descrierea Chinei”.

 

Nicolae Milescu Spatarul bust pe Aleea clasicilor din Chisinau

Nicolae Milescu ajunge Nicolai “Carnul”

 

Nicolae Milescu se naste in 1636 pe mosia Milesti de langa Vaslui, a tatalui sau boierul Gavril, grec din Peloponez. Devine spatar in timpul domniei lui Gheorghe Ghica in Moldova anului 1659, pentru ca sub acelasi domnitor sa ajunga mare spatar in Tara Romaneasca. De aici isi ia numele de Spatarul pe care urmasii sai trecand Nistrul, il vor pastra si rusifica. Nicolae Milescu intra, apoi, in slujba lui Stefanita Lupu (1659-1661), poreclit si Papura Voda, care ii fusese coleg de invatatura. Neculce ne lasa o descriere a celor doi, Milescu bucurandu-se de toata prietenia fiului lui Vasile Lupu. “Si lui Stefanita-voda ii era pre drag, si-l tine pre bine, si tot la masa il pune, si sa giuca in carti cu dansul, si la sfaturi, ca era atunce gramatic la dansul…” Tot Neculce povesteste in “O sama de cuvinte” cum Milescu a trimis carti viclene lui Constantin Basarab in tara leseasca (Polonia) ascunse intr-un “bat sfredelit”, indemnandu-l sa ia domnia cu sprijinul polonilor. Basarab, insa a ales sa trimita scrisorile si batul sfredelit voievodului de la Suceava, care vazand tradarea a pus calaul sa cresteze nasul carturarului cu propriul hanger. “Scotand Stefanita-voda in graba hamgeriul lui din brau, au dat de i-au taiat calaul nasul. Si n-au vrut sa-l lase pe calau sa-i taie nasul cu cutitul lui de calau ce cu hamgeriul lui Stefanita-voda i-au taiat nasul”. Asa a ajuns marele carturar sa fie poreclit Nicolai Carnu. Intamplarea povestita de Neculce este adevarata, numai ca s-a strecurat o eroare.

Intamplarea nu s-a petrecut in vremea lui Stefanita Lupu, ci mai tarziu. De altfel, Miron Costin (1633-1691), contemporan cu Nicolae Milescu, nu scrie nimic despre acest episod in letopisetul sau care se incheie descriind domnia lui Stefanita-voda. Adevarul despre mutilarea lui Milescu il aflam dintr-un raport al lui Konstantin Kristof, interpret de limba greaca de la departamentul soliilor din Moscova facut in 1671, in legatura cu cererea lui Milescu de a fi primit in slujba acolo. In raport se arata ca dupa moartea lui Gheorghe Stefan in ianuarie 1668 la Stettin, pe care Milescu il slujise cu credinta, carturarul se intoarce in Moldova. Tronul era ocupat din 1666 de Ilias Alexandru (1666-1668) impotriva caruia Nicolaie Milescu a uneltit ca sa-i ia domnia. Descoperindu-i planurile, Ilias i-a aplicat pedeapsa obisnuita atunci pentru astfel de fapte, desfigurarea prin crestarea cartilajelor nasului.

De ce a primit tocmai aceasta pedeapsa Milescu? Pentru ca, scrie Neagu Djuvara, “traditia voia ca un om cu grava cicatrice sa nu poata accede la domnie”. Din acelasi motiv atunci cand Gheorghe Stefan-voda pune mana la Suceava pe doamna lui Vasile Lupu si pe unicul fiu al acestuia, Stefanita Lupu (Papura Voda) primul gand al acestuia e sa-l insemne la nas pe posibilul pretendent la tronul pe care il uzurpase.

 

Nicolae Milescu ajunge Никола́й Гаври́лович Спафа́рий (Nikolai Gavrilovici Spafarii)

 

In Rusia, Nicolae Milescu ajunge in 1671 la recomandarea mitropolitului Dosoftei al Ierusalimului. Devine interpret de romana, greaca si latina la departamentul solilor (Posolski Pricaz), fiind repede remarcat. Va deveni perceptorul viitorului imparat Petru cel Mare si sef al Corpului de traducatori ai consiliului diplomatic din Moscova.

Nicolae Milescu s-a bucurat si de pretuirea lui Petru cel Mare care il numise sfetnic incat, scrie Ion Neculce: “Si cand au ras barbeli, imparatul a moscalilor, atunce cand s-au schimbat portul, atunce sangur imparatul i-au ras barba cu mana lui”. La 1 septembrie 1689 in Rusia, Petru I, introdusese taxa pe barba, pentru a-i determina pe barbati sa isi rada barbile. Boierii au trebuit sa se modernizeze si ei si sa renunte la barbi. Asa se face ca spre sfarsitul vietii, batranul boier moldovean a trebuit sa renunte si la barba.

Urmasii lui Milescu si unii nepoti au ramas in Imperiul Tarist slujind in armata lui Petru iar fiul său a tradus in ruseste numele de Spatarul in Metchnikoff. Un descendent de-al sau, Ilia Ilici Mecinikov, devine in 1908 laureat al Premiului Nobel pentru medicina.

Bibliografie

Al. Piru, Istoria literaturii romane; Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1970

Calatori romani in lume; Almanahul 1989 Romania literara, Aventura cunoasterii

Enciclopedia Universala Britannica; Editura Litera 2010

Ion Neculce, O sama de cuvinte; Editura Herra 2006

Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002

de Voicu Hetel

Related Post