În secolul al XV-lea, Moldova dispune de o reţea de cetăţi şi fortificaţii amplasate la graniţe, dar şi în interior care-i asigură paza în cazul unei invazii. Ştefan cel Mare, în lunga sa domnie a acordat o mare atenţie cetăţilor ţării Moldovei.
O parte dintre aceste fortificaţii sunt ridicate în vremea lui Petru Muşat. Acesta construise Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Şcheia, Cetatea Neamţ. (click pentru mai multe detalii) Alte lucrări mai sunt făcute şi în vremea bunicului său, Alexandru cel Bun. Ştefan a ridicat din temelie noi cetăţi la Chilia, pe malul stâng al Dunării lângă vechea cetate aflată pe malul drept al fluviului. După cum scriu cronicile construirea Chiliei s-a făcut în vara anului 1479, cu ajutorul a 800 de zidari şi 17.000 de ajutoare. Cifra este impresionantă pentru acele vremuri dacă ne gândim că oastea pe care o putea mobiliza domnitorul ajunge până undeva la 40.000 de oameni. Construieşte de asemenea Cetatea Soroca, pe malul Nistrului, Cetatea Orheiului lângă vechiul târg controlat de tătari, Cetatea Roman, pe malul stâng al Siretului etc.
Moldova in vremea lui Stefan cel Mare
Epoca lui Ştefan cel Mare din punctul de vedere al construcţiilor ridicate în această perioadă poate fi divizată în două mari etape:
1. Epoca construcţiilor militare ce constă în construirea de noi cetăţi din piatră, din pământ, extinderea, repararea, consolidarea celor deja existente. Aceasta se întinde pe o durata de trei decenii între 1457-1487.
2. Epoca edificării monumentelor religioase în stil moldovenesc începută la 1487. De menţionat este că singura construcţie religioasă anterioară anului 1487 este mănăstirea Putna. Trebuie spus însă dat fiind faptul că a zidit numeroase lăcaşe religioase, poporul, i-a atribuit lui Ştefan, prin tradiţie, toate bisericile vechi ale Moldovei. Este aşadar foarte posibil, ca Putna să fi fost o ctitorie a unui înaintaş de-al său.
Revenind însă la cetăţile lui Ştefan cel Mare, acestea pot fi împărţite în: cetăţi de graniţă, cetăţi de sprijin şi mari cetăţi de interior.
1. Cetăţile de graniţă reprezintă lucrări militare de mare importantă. Înăuntru erau cantonate garnizoane puternice. Inamicul era obligat fie să le cucerească printr-un asediu pierzînd timp, fie să-şi disperseze forţele şi să lase o parte din trupe în apropierea cetăţilor. Altfel moldovenii puteau să-i atace din spate şi să le întrerupă liniile de aprovizionare.
În nordul şi răsăritul Moldovei se află cetăţile Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă (click pentru mai multe informatii despre Cetatea Albă) – pentru oprirea invaziilor din răsărit şi nord ale tătarilor şi polonilor.
În sud se află Chilia, Brăila şi Crăciuna – pentru a-i opri pe turci şi munteni.
În vest, la graniţa cu Ungaria existau bariere şi obstacole naturale, însă Moldova va obţine în Transilvania posesiunea asupra Cicecului şi a Cetăţii de Baltă.
2. Cetăţile de sprijin. Acestea sunt de dimensiuni mai mici decât primele.
La răsărit Tetina se află în spatele Hotinului pe linia Hotin – Cernăuţi – Suceava.
Cetatea Orhei (click pentru mai multe detalii) se află în spatele Cetăţii Soroca.
Cetatea de pământ a Bârladului (click pentru mai multe detalii) – este mai degrabă o întăritura ridicată după bătălia de la Vaslui menită să oprească o nouă invazie otomană pe acel drum.
Cetatea de pământ Valea Albă. La fel că şi Cetatea Bârlad avem de-a face cu o tabăra întărită, destinată să servească drept punct de sprijin pentru armată.
3. Marile cetăţi din interior.
Cetatea de scaun a Sucevei – Stefan a mărit considerabil Cetatea Sucevei cu un nou rând de ziduri.
Cetatea Neamţ numită şi Cetatea Neamţului în unele documente a fost considerată multă vreme, în mod eronat, drept o “cetate săsească” zidită de cavalerii teutoni în anii 1210-1220.
Cetatea Roman. (click pentru mai multe informatii)
În fruntea cetăţilor se aflau părcălabii. Pentru cetăţile importante, de mari dimensiuni, documentele menţionează chiar prezenţa a doi părcălabi. Aceştia jucau un rol important având o mare putere de decizie. Aveau atribuţii administrative, judecătoreşti şi militare nu numai asupra cetăţii, dar şi asupra teritoriului din jur. Ei răspundeau de buna pregătire a cetăţii în vederea unui asediu, se ocupau de lucrări de întreţinere a fortificaţiilor şi de reparaţii. Mâna de lucru era recrutată dintre locuitorii din zonă. Obligaţiile acestora de a lucra la cetăţi rezultă din documente. Pentru a plăti meşterii existau resurse provenite dintr-un impozit numit posada. Paza cetăţii era asigurată de lefegii şi de locuitori care făceau de pază prin rotaţie.
de Voicu Hetel
Comments are closed.