Cetatea de pământ Bârlad

Este una dintre cetăţile puţin cunoscute şi cercetate de la noi.

lidl barlad

Cetatea de pământ Bârlad se află foarte aproape de gara oraşului la adresa Str. Cetatea de Pământ Nr. 1 Bârlad, judeţul Vaslui. După cât se pare a fost construită din ordinul lui Ştefan cel Mare începând cu anul 1475, imediat după bătălia de la Vaslui, iar lucrările s-au încheiat în 1476 înainte de noua invazie otomană. Urmele fortificaţiei abia mai sunt vizibile şi cunoscând grija pentru vestigiile trecutului a celor ce se bat cu cărămida-n piept că sunt vajnici urmaşi ai dacilor, sunt sigur că vor dispărea definitiv într-un viitor apropiat. Timp de o jumătate de mileniu întăriturile de pământ nu au interesat pe nimeni şi abia în anii 1960-1961 s-au făcut primele cercetări. Acestea au fost iniţiate de Muzeul Militar Central şi Institutul de Arheologie al Academiei R.P.R. În felul acesta s-au putut trage unele concluzii cu privire la modul în care arăta cetatea lui Ştefan cel Mare.

Cetatea Bârladului a fost construită din lemn şi pământ pe o culme ce înaintează în lunca Bârladului la o înălţime de circa 10 m faţă de restul văii. Scopul ei a fost acela de a bloca valea şi de a opri o altă posibilă invazie turcească precum cea din 1475. Absenţa zidurilor de piatră care ar fi dat durabilitate fortificaţiei se explică prin faptul că aceasta trebuia ridicată în grabă şi cu costuri minime. Sistemul de construcţie este unul tip palisadă. Adică, avem două şiruri paralele de pari (trunchiuri de copaci) înfipţi unul lângă altul, aflate la distanţă de aproximativ 2 m. Între cele două şiruri de pari se află pământ bine bătătorit. Se forma în felul acesta un zid de apărare înalt de circa 4 m şi lat de 2 m. În jurul zidului fusese săpat şi un şanţ cu apă cu  lăţime ce atingea în unele locuri chiar şi 35 m. Cetatea de pământ a Bârladului este pentru secolul al XV-lea una dintre puţinele de acest tip din Europa putând fi considerată o curiozitate ce ar merita poate mai multă atenţie din partea pasionaţilor de istorie şi a specialiştilor.

În loc de epilog

Am tot încercat să dau peste o fotografie care să înfăţişeze ce a mai rămas din vechea fortificaţie a lui Ştefan cel Mare, dar nu am găsit nimic în mediul virtual. Foarte hotărât am început să navighez pe harta făcută de cei de la Google în speranţa că voi putea downloada o imagine de la faţa locului. Am găsit rapid strada Cetatea de pământ din Bârlad, dar la numărul 1 unde mă aşteptăm să găsesc măcar o bucată de zid ori o plachetă care să menţioneze că aici a fost cândva cetatea ce dă numele străzii, tronează în toată splendoarea sa un imens hipermarket Lidl.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2014.

6 thoughts on “Cetatea de pământ Bârlad”

  1. locatia exacta inca mai e subiect de dezbatere
    am incercat o reconstituire grafica, o puteti vedea ca si cover in pagina mea de facebook

  2. Voicu says:

    V-as fi recunoscator daca mi-ati putea trimite o imagine din locul in care spuneti ca s-ar afla amplasata cetatea. De asemenea, va multumesc pentru precizari.

  3. dan says:

    In articol ati pus o poza din partea opusa a localitatii aflata la interesctia str Republicii, cu str. Vasile Parvan. Actuala strada Cetatea de Pamant e in zona pietii centrale, insa nu are nici o legatura cu amplasamentul Cetatii de pamant..

  4. dan says:

    Vechea cetate de pamant, ( din sursele muzeului barladean), era amplasata, peste lina de cale ferata, cam pe amplasamentul actual al silozurilor ce apartin SC Comcereal, din fata garii…

  5. ION says:

    Frumos articol , felicitari. Insa str. Cetatea de Pamant nu e cea din poza. In poza e bld. Republicii, cu magazinul Lidl de rigoare,situat la iesirea spre Vaslui, langa gradina publica. E adevarat ca exista str. Cetatea de Pamant, care la randul ei gazduieste un al doilea magazin Lidl, insa nu aici a fost cetatea. Doar strada ce ii poarta numele. Dupa cum ati scris mai sus, cetatea era in apropierea garii in vecinatatea raului Barlad. Si eu sunt curios de o localizare mai exacta asa ca o sa intreb pe la muzeu, sa vad daca au vreo poza sau macat niste indicatii. O zi buna!

Comments are closed.

Related Post