Ce înseamnă expresia “După mine potopul!”

Madame de Pompadour

Madame de Pompadour

După mine potopul este o sintagma folosită în general pentru a arăta că nu-ţi pasă de ceea ce urmează să se întâmple, pentru că nu te poate afecta sau pentru că oricum nu mai contează. Expresia are origini franţuzeşti şi sună cam aşa: Apres moi le deluge sau Apres nous le deluge.

Se pare că cea care ar fi rostit-o pentru prima dată ar fi fost marchiza de Pompadour. “Nu te întrista: după noi potopul…” i-ar fi spus ea regelui Franţei. Această burgheză înnobilată de Ludovic al XV-lea căruia îi fusese multă vreme amantă stârnind mânia Curţii, avea o mare influenţă asupra regelui. Ea ar fi rostit aceste cuvinte la aflarea veştii că armatele franceze au suferit o înfrângere usturătoare pe câmpul de luptă. Este vorba despre bătălia de la Rossbach din 1757. Aici s-au confruntat forţele franceze aliate cu cele ale habsburgilor şi ale altor prinţi germani contra prusacilor lui Fredrich cel Mare. Prusacii, cu toate că erau de două ori mai puţin numeroşi, au reuşit, graţie geniului lui Friedrich II, să le producă un adevărat dezastru aliaţilor. Atât de supăraţi au fost francezii pe bătaia pe care au primit-o, încât o jumătate de secol mai târziu, când Napoleon a câştigat bătălia de la Jena, el ar fi pus să fie dărâmat monumentul ridicat în cinstea victoriei de la Rossbach de prusaci.

Dar ce a făcut-o pe doamna de Pompadour să facă referire tocmai la Potop? Erau la fel de preocupaţi francezii din “Secolul Luminilor” de Potop, cum suntem noi astăzi de sfârşitul lumii?

La vremea aceea luase un mare avant ştiinţa, reuşind să se rupă definitiv de dogmele bisericeşti. Un mare savant al secolului al XVIII-lea care a revoluţionat ştiinţa cu teoriile şi descoperirile sale a fost filozoful, exploratorul, astronomul şi matematicianul Pierre-Louis Moreau de Maupertuis (1698-1759). El nu era un adept al conceptelor biblice atrăgând de multe ori atenţia în scrierile sale asupra unor lucruri incompatibile cu conceptul unui Dumnezeu bun şi înţelept. Acesta calculase că în jurul anului 1757-1758 o cometă va putea fi văzută din nou după ce apăruse şi la sfârşitul veacului trecut. Apariţia obiectului cosmic putea produce inundaţii majore comparabile cu cele întâmplate în urmă cu mii de ani când fusese Potopul Biblic.

Aşadar, este posibil ca marchiza de Pompadour să fi fost la curent cu scrierile lui Maupertuis despre venirea potopului ca un posibil sfârşit al lumii, motiv pentru care rezultatul bătăliei de la Rossbach nu avea cum să mai conteze prea mult pentru ea şi pentru Ludovic XV. Expresia a făcut carieră şi cum biata marchiză de Pompadour nu era prea iubită de francezi, pe seama ei scornindu-se tot soiul de glume şi bârfe, cele spuse de ea au căpătat şi o tentă deloc măgulitoare. Acum putea fi lesne catalogată ca nepăsătoare la soarta Franţei şi egoistă, cu toate că spusele sale fuseseră rostite într-un alt context.

Related Post