Primul fotoreporter de război care surprinde imagini atât din timpul Războiului Crimeii (1853-1856), cât şi din Războiul de Independenţa (1877-1878). O parte dintre aceste imagini se află la Cabinetul de Stampe al Academiei Române.

 

Carol Szathmary, s-a născut la 11 ianuarie 1812, la Cluj, oraş aflat la acea vreme sub dominaţia habsburgilor. Originea sa etnică este disputată, istoricii români  văzând în el, descendentul unei familii maramureşene maghiarizate, “de Szathmary” fiind în realitate transcrierea numelui “din Sătmar”, adică din Satu Mare. Explicaţia pare plauzibilă, dacă luăm în calcul şi cazul altor mici nobili români care au ales să renunţe la ortodoxism odată cu venirea arpadienilor pentru a-şi păstra privilegiile sub coroana maghiară. Cazul lui Iancu de Hunedoara (fiul lui Voicu) şi al lui Matei Corvin sunt exemple clare, ca şi cel al lui Pavel Cneazul (sau Chinezul), ori al lui George Pomutz.

Într-un act cercetat de George Oprescu şi de Adrian Maniu originea românească a familiei Szathmary era dezvăluită precum şi faptul că Szathmary avea titlul de baron. Din păcate, acest document a dispărut odată cu locuinţa artistului din strada Jenei numărul 19 în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial.

Rămâne însă cert, în cazul lui Szathmary, că acesta a preferat să lucreze în România fotografiind schimbările prin care a trecut ţara sub conducerea a trei domnitori diferiţi. La Bucureşti se stabilise încă din anul 1830 reuşind să ajungă pictorul şi fotograful curţii domneşti.

În timpul vieţii a fost faimos, valoarea sa fiind recunoscută şi apreciată la toate marile curţi ale Europei.

 

Dagherotipul

Louis Jacques-Mande Daguerre îşi prezintă noua invenţie publicului la 19 august 1839. Denumit dagherotip, aparatul său stârneşte entuziasmul general, în curând apărând o serie de noi invenţii şi experimente care au îmbunătăţit rapid tehnica fotografică. Daguerre observase că plasând o placă de cupru expusă în prealabil la lumină, deasupra unui vas cu mercur încălzit, vaporii metalici nu se aşază decât pe locurile atinse de lumină şi că se depun în cantitate mai mare, cu cât lumina a fost mai puternică. Imaginea pozitivă obţinută era fixată cu ajutorul spălării la cald cu o soluţie de sare marină.

În 1840, după cum relatează George Potra în “Aspecte din istoricul fotografiei din România”, apare pentru prima dată pe teritoriul ţării noastre un aparat de fotografiat. Este vorba despre un dagherotip cumpărat de Colegiul Sfântul Sava la îndemnul lui Petrache Poenaru. Cel care avea să-l mânuiască este posibil să fi fost, nimeni altul, decât Carol Popp de Szathmary, care lucra în acel loc.

Calotipul

Tot în 1839 un englez, Fox Talbot şi un francez, Hippolyte Bayard anunţau descoperirea unui procedeu de obţinere a imaginilor impregnate cu ajutorul sărurilor de argint, pe coli de hârtie. Botezată de Talbot, “Calotip”, metoda a fost rapid perfecţionată reuşind să detroneze mult mai popularul, la acea dată, dagherotip.

În noiembrie 1848 Carol Popp de Szathmary a executat prima calotipie din ţara noastră, încercare făcută pe o coală de hârtie sensibilizată pe care a fotografiat un Cupidon cu aripile frânte.

 

În Războiul Crimeii (1853-1856)

De-a lungul Dunării, ostilităţile dintre ruşi şi turci au început la sfârşitul lui martie 1854, iar la Silistra aveau loc deja lupte. În aprilie şi-a făcut apariţia şi Carol Popp de Szathmary cu laboratorul său improvizat într-o trăsura asemănătoare cu cea pe care două decenii mai târziu, o va folosi Nicolae Grigorescu pentru a-şi transporta pânzele şi culorile în timpul Războiului de Independenţă. Din cele peste 200 de fotografii realizate, el întocmeşte un album, redând, în premieră pentru marele public, instantanee luate direct de pe câmpul de luptă. Exemplare ale acestui album au ajuns la Napoleon al III-lea, regina Victoria, împăratul Franz Iosif dar şi la alte personalităţi ale vremii.Carol Popp de Szathmary a intrat astfel în istorie ca fiind primul fotoreporter de război. Această onoare i-a fost însă multă vreme contestată de istoricii de peste Ocean. Un anume Roger Fenton, realizase şi el o serie de fotografii legate de războiul din Crimeea, dar la un an după instantaneele lui Szathmary.

Colodiul

Procedeul folosit de Szatmary, în 1854, este acela al colodiului umed. Acesta este obţinut prin dizolvarea nitrocelulozei în eter alcoolizat. Prin adăugarea de iodură de amoniu dizolvată în alcool şi iodură de potasiu rezultă colodiul fotografic, peliculă sensibilă care oferea pe lângă o manipulare mai rapidă, o tehnică mai simplă decât aceea a negativului pe hârtie. Odată cu apariţia colodiului, tehnica fotografică devine tot mai puţin complicată, permiţând astfel apariţia a numeroase ateliere fotografice, după 1855. În acelaşi an, la Expoziţia Universală de la Paris, Szatmary primea medalia clasa a II-a pentru albumul său.

Ce s-a întâmplat cu fotografiile lui Szathmary?

La vremea când Carol Popp de Szathmary primea recunoaşterea întregii Europe pentru cele 200 de fotografii ale sale, Roger Fenton care îndeplinea funcţia de prim secretar al lui Photographic Society of London, însoţit de trei laboranţi debarca la Balaclava în peninsula Crimeea. Era ziua de 8 martie a anului 1855. Transilvăneanul nostru se putea mândri pentru isprava sa cu o decoraţie primită de la regina Victoria a Marii Britanii şi cu o alta din partea împăratului habsburg Franz Iosif. Ambii monarhi aveau în posesie câte un exemplar al albumului realizat de Szathmary. Din păcate însă pentru noi, după cât se pare, nu a ajuns niciunul până în zilele noastre. Despre un exemplar aflat în posesia lui Napoleon III ştim că s-a distrus în timpul incendiului care a cuprins Palatul Tuileries în 1871. Un alt exemplar ar fi dispărut tot într-un incendiu care a cuprins Palatul Windsor. Există totuşi posibilitatea ca un album să mai existe în arhivele de la Viena.

În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878)

 

Cu toate că atunci cînd a început Războiul de Independenţă, Szathmary avea 65 de ani, el a plecat pe front şi a însoţit cartierul general al domnitorului Carol I. El urmărea să imortalizeze efectele bombardamentelor otomane, scenele de luptă şi marşurile armatei, iar imaginile le trimitea mai multor publicaţii româneşti şi occidentale. Alături de el sunt prezenţi şi alţi fotografi: Franz Duschek, Pielz, Reiser, dar şi serviciul fotografic de pe lângă serviciul sanitar al armatei condus de generalul doctor Carol Davilla.

de Voicu Hetel