Sarutul este astazi un gest aparent banal. Asa ne manifestam sentimentele fata de persoanele dragi, dam dovada de respect, prietenie si chiar ne dam binete cu formula “Saru’ mana!” In trecut, sarutul avea un simbol al uniunii si al adeziunii reciproce. Cand a aparut acest obicei nu stim dar putem trage unele concluzii analizand izvoarele istorice. Din start trebuie facuta o diferentiere clara intre tipurile si semnificatiile sarutului. Putem vorbi despre sarutul parintesc, matern de exemplu, de sarutul ca forma de salut si interactiune sociala, sarutul erotic si sarutul care marcheaza relatiile de putere. In acest caz fac referire la sarutul dat autoritatilor inalte fie ca este vorba despre clerici, nobili sau puterea regala.
Cele mai vechi mentiuni cu privire la sarut
In vechiul Babilon, gestul era considerat impudic vinovatii trebuind sa suporte o pedeapsa drastica. Femeile surprinse intr-un asemena act se puteau alege cu urechile taiate, in timp ce barbatilor li se taia buza de jos. Tot cu privire la sarut avem unele mentiuni in Vedele indiene a caror vechime nu poate fi decat aproximata.
In vremurile stravechi, egiptenii se sarutau cu nasul asemeni eschimosilor
Cele mai vechi inscriptii ne ofera informatii despre cele mai vechi saruturi la egipteni, cam cu un mileniu inainte de Hristos.
Din cantecele de dragoste pastrate in papirusuri aflate la Londra si Torino s-a putut contura o imagine a modului cum decurgea o relatie la vechii egipteni. Intr-unul gasim o referinta interesanta cu privire la sarut: “Cat e de fericita inima mea ca fratele meu m-a vazut. Zeul sa faca in asa fel ca mama ta sa-mi cunoasca inima. Ea ar veni la noi. O, Nubit, pune aceasta dorinta in inima ei. Alerg la fratele meu si-l miros in fata tovarasilor lui”[1] Merita facute cateva precizari. Ideea de frate este asimilata celei de iubit fara a fi vorba insa de o relatie incestuoasa pe care legea nu o permite in cazul muritorilor de rand. Singurii care pot face exceptie si isi pot alege sora drept sotie sunt faraonii. O a doua precizare este aceea ca o buna perioada de timp egiptenii se saruta cu nasul si nu cu buzele, cum o fac grecii. Sub influenta elenistica, probabil, egiptenii vor incepe in epoca mai noua, sa se sarute pe gura.
Sarutul in lumea greco-romana
In imagine, detaliu dintr-o scena de banchet pe un vas datand din anul 340 i.Hr. aflat la Muzeul National de Arheologie din Napoli
Despre sarut, Platon afirma ca acesta semnifica alaturarea a doua suflete pana la imbinarea si contopirea unuia cu altul. Cu toate acestea in lumea clasica referintele in literatura pe aceasta teme sunt destul de rare[2]. Manifestarile publice de acest tip, astazi in general acceptate si tolerate, erau considerate de prost gust, indraznetii fiind etichetati imediat.
La vechii greci functiona un obicei ce astazi ar parea cel putin caraghios. Barbatii se sarutau intre ei. In acest scop se apucau reciproc de urechi iar sarutul lor purta numele de “Chytra”, adica in traducere libera, butoi cu toarta.
La romani lucrurile stateau ceva mai normal. Sarutul reprezenta dovada iubirii reciproce. Daca in schimb, un barbat saruta o femeie impotriva vointei acesteia, el era pasibil de pedeapsa. Partea vatamata putea cere despagubiri care puteau ajunge si pana la jumatate din averea curtezanului prea indraznet.
Sarutul in evul mediu
In epoca medievala unde functioneaza relatiile de vasalitate, cel care depune omagiul si se angajeaza in fata nobilului sa-si respecte datoriile in schimbul feudei, isi incheie juramantul sarutand mana stapanului. In vocabularul francez expresia baise-main adica sarutatul mainii este sinonima cu a aduce omagiul. O formula de salut uzitata in Franta medievala atunci cand un gentilom saruta mana unei doamne era “Omagiile mele doamna!”. Gestul vasaluluide a presta omagiul se transferase in viata cotidiana, de aici si obiceiul de a saruta mana.
In antichitate exista obiceiul de a fi sarutate picioarele si genunchii regilor, ale judecatorilor si ale oamenilor considerati sfinti. Statuile zeilor erau sarutate si li se cerea obladuirea. Obiceiul se transmite in forme variate si in evul mediu. In epoca adorarii relicvelor si moastelor sfinte, credinciosii nu se feresc sa le sarute ca in felul acesta sa-si atraga protectia divinitatii, sa se vindece de boli, sa scape de necazuri etc.
Sarutul, dupa cum se vede,era la mare pret in evul mediu. In secolul XIII, de exemplu, cand un barbat pleca in calatorie, femeia sa nu-l saruta doar pe el, ci si pe tovarasul sau de drum.
La 1528, la Rostock (Olanda) s-au pastrat inscrisurile prin care o femeie si-a dat sotul in judecata, pentru ca acesta nu o saruta suficient. In plangere, doamna cerea sa fie pupata mai des. Tribunalul i-a dat castig de cauza si a hotarat ca femeia trebuia sarutata de sot de trei ori in zilele lucratoare si de cinci ori in zilele de duminica si de sarbatori. Cazuri asemanatoare se inregistreaza si in tribunalele englezesti. Acolo este mentionat cazul unui barbat care din cauza faptului ca-si snopea sotia a fost condamnat sa o sarute de doua ori pe zi. In cazul nerespectarii sentintei vinovatul urma sa fie detinut pentru un timp intr-o tabara de munca.
La curtea Mariei de Medicis, tinerele nobile erau instruite in arta sarutului cu aceeasi seriozitate cu care erau invatate dansurile aflate la moda, sa cante la diverse instrumente sau sa coasa goblenuri.
In timpurile moderne
In imagine, protagonistii filmuletului “Kissing” – realizat la 1900.
Mai aproape de timpurile moderne, un sarut care a starnit o adevarata furtuna s-a petrecut dupa premiera filmului “Sarutul” (The kiss). Se intampla in anul 1896 in fata puritanului public de peste ocean. Realizatorul era nimeni altul decat celebrul Thomas Edison. Tot el avea sa realizeze un al doilea filmulet pe aceeasi tema, doar 4 ani mai tarziu, la 1900. Filmul se numea “Kissing”, iar protestele starnite de aparitia sa au ajuns pana in amvoane, de unde clericii au tunat si au fulgerat. Asociatiile feministe s-au aratat indignate in numele moralitatii, iar justitia s-a autosesizat si ea, judecatorii cerand interzicerea peliculei si arestarea vinovatilor pentru ultraj la adresa bunelor moravuri. Producatorul s-a vazut nevoit sa retraga filmul de pe piata.
Bibliografie
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant “Dictionar de simboluri”, vol.3, Editura Artemis, Bucuresti 1995, pg.199-200
Alice Mihalcea “Cronica sarutului in film” Almanah Femeia 1971, pg.92-95
Pierre Montet “Egiptul pe vremea dinastiei Ramses”, Editura Eminescu, 1973
A. Rosin “Loteria sarutului” Almanah Flacara 1988, pg.173
de Voicu Hetel
